web analytics
Home Stiri din Cluj ISU Cluj - ATENȚIE la arderile necontrolate de vegetație

ISU Cluj – ATENȚIE la arderile necontrolate de vegetație

- Publicitate -

În ultima perioadă, pompierii clujeni s-au confruntat cu o creștere
semnificativă a numărului de incendii, generate de arderile de vegetație
uscată scăpate de sub control.


Este o situație care revine în fiecare an și care reprezintă un pericol
real pentru bunurile oamenilor, fondul forestier sau zonale protejate care
sunt în vecinătatea terenurilor pe care se manifestă aceste arderi
scăpate de sub control.

În ultima săptămână echipajele ISU Cluj au acționat pentru stingerea a
34 de incendii, provocate, în mare parte, de neglijența celor care
curăță terenurile agricole sau pășuni, fără a respecta măsurile
minime de apărare împotriva incendiilor, care se impun în astfel de
situații.

Arderile din ultima săptămână au cuprins suprafețe care cumulează sute
de hectare, au distrus case de vacanță sau anexe gospodărești și multe
dintre acestea au avut loc în vecinătatea fondului forestier. Din păcate,
a fost înregistrat și un deces al unui bărbat din municipiul Dej, care a
încercat să stingă un astfel de incendiu până la sosirea pompierilor.

De cele mai multe ori, aceste incendii izbucnesc simultan, în locații greu
accesibile din afara localităților, iar dislocarea forțelor de
intervenție în zonele respective poate afecta timpul de răspuns în cazul
urgențelor majore, care pot apărea între timp. De asemenea, nu putem să
nu amintim de risipa de resurse care o presupun toate aceste intervenții
din cauza acțiunilor iresponsabile a câtorva persoane.

Atragem încă o dată atenția asupra faptului că igienizarea terenurilor
agricole și a pășunilor se realizează cu respectarea regulilor de
prevenire și stingere a incendiilor, iar nerespectarea acestora se
sancționează cu amenzi de până la 2500 lei, în conformitate cu
Hotărârea de Guvern nr. 537 din 2007, iar dacă se pune în pericol fondul
forestier, amenda poate urca până la 5000 de lei, conform Legii nr. 171
din 2010.

Arderile de vegetație uscată pentru igienizarea terenurilor agricole sau a
pășunilor se realizează doar după ce se obține permisul de lucru cu
focul, eliberat, prin grija primarului, de către șeful Serviciului
Voluntar pentru Situații de Urgență sau persoana desemnată în acest
sens.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim
cetățenilor, ca în cazul efectuării lucrărilor de igienizare prin
arderea resturilor vegetale, este obligatoriu să supravegheze arderea în
permanență și să se asigure că jarul este stins în momentul
finalizării lucrării. De asemenea, trebuie asigurate mijloacele de primă
intervenție pentru stingerea flăcărilor, dacă acestea scapă de sub
control, cum ar fi lopeți, măturoaie, lăzi cu nisip, găleți sau
rezervor cu apă, ș.a. Este imperioasă respectarea distanțelor de
siguranță față de locuințe, anexe gospodărești, depozite de furaje,
plantații, păduri, căi de circulație, rețele electrice, rețele de
telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze și lichide combustibile a
generat în unele situații, pe lângă pagube materiale și efecte cum ar
fi scoaterea din funcțiune a instalațiilor electrice, de telefonie ori a
afectat desfășurarea în bune condiții, a circulației rutiere,
periclitând siguranța participanților la trafic.

Arderea miriștii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiții meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriștii în suprafețe de maximum zece hectare, prin fâșii
arate;
c) izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții,
culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de
fâșii arate;
d) desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere
şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea, pentru suprafețe de ardere mai mici de cinci hectare, a
substanțelor și mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafețelor de ardere mai mari de cinci hectare,
a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a
personalului de deservire.

Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu
respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiții meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantități astfel
încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la
fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de
comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere
ori alte bunuri materiale combustibile;
– curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe
o distanță de 5 metri;
– desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor
incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

În zona de siguranță a căii ferate, vegetația uscată și resturile
vegetale se curăță obligatoriu de către proprietarii de drept ai
terenurilor.

Zona de siguranță a drumurilor naționale și județene se curăță
obligatoriu de vegetația uscată și resturile vegetale de către
administratorii acestora și, după caz, de proprietarii de drept ai
terenurilor.

Pentru prevenirea unor eventuale accidente de circulație, urmare a
scăderii vizibilității în timpul utilizării focului deschis, lucrările
de igienizare se vor efectua în prezența permanentă a unei persoane în
zona drumurilor publice.

Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 metri
față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile,
vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 metri față de materiale
sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton, asfalt, bitum,
ulei etc..

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Compartimentul Informare și Relații Publice
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” al județului
Cluj

Comentarii

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,700FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii