
A trecut aproape o ora si 30 de minute de la alertarea pompierilor cu privire la incendiul de la hala Berg Banag din Campia Turzii, iar focul continua sa arda.
Ce e drept, puterea flacarilor a scazut, datorita celor 5 autospeciale care au intervenit.
“Am fost alertați în jurul orei 7.30 despre un incendiu de amploare la o hală industrială din Câmpia Turzii.
Se intervine în aceste momente cu 5 autospecialele pentru stins incendii și două autospeciale pentru intervenții și salvări de la înălțimi.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la tot acoperișul halei, pe o suprafață de cca 4000mp.
Intervenția este sprijinită și de o autospecială pentru stins incendii din cadrul serviciului voluntar pentru situații de urgență al municipiului Câmpia Turzii.
Un echipaj SMURD a fost dislocat preventiv la locul evenimentului.
Nu sunt anunțate persoane rănite până în prezent.”, transmite maiorul Andrei Biris, pe grupul de whatsapp al ISU Cluj.

Comentarii