web analytics
Home Știri din Câmpia Turzii Domnilor consilieri, de ce în aprilie s-a putut, iar acum nu?

Domnilor consilieri, de ce în aprilie s-a putut, iar acum nu?

- Publicitate -

Forul deliberativ local al Municipiului Câmpia Turzii a dezbătut și aprobat, ieri, un proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.88 din 27.04.2018 privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul„AMENAJARE ZONĂ CULTURAL-RECREATIVĂ TREI LACURI DIN MUNICIPIUL CÂMPIA TURZII”.

La dezbaterile de ieri, consilierul local PMP, Adrian Mischian, a avut o atitudine foarte virulentă vis-a-vis de „cheltuirea banului public”.

„Consilierul PMP Adrian Mischian a considerat că suma este colosală, pentru a fi suportată din banii cetățenilor, în condițiile în care administrația locală trebuie să aibă alte priorități. În lei, suma care va fi suportată de la bugetul local se ridică la 7.831.216 lei. La această sumă se mai adaugă și contribuția proprie obligatorie la proiect (2% din contract), respectiv 465.750 lei. În total, cam 8.300.000 de lei!”, conform TurdaNews.net

Păi … aceeași sumă „colosală” a fost aprobată de Consiliul local Câmpia Turzii și în 27.04.2018, adică acum două luni și s-a aprobat cu 18 voturi din 18 posibile.

Oare ce s-a schimbat în așa mare măsură încât consilierii locali să se sucească și să considere că se dau prea mulți bani pentru „La Trei Lacuri” și prea puțini pentru asfaltarea străzilor?

În conformitate cu procesul verbal al ședinței din 27 aprilie, niciunul dintre consilieri nu a contestat cheltuielile neeligibile și nici contribuția de 2% din suma totală – așa cum s-a întâmplat ieri. Ba mai mult, în ceea ce privește proiectul privitor la complexul „La Trei Lacuri”, consilierii locali NU AU AVUT NICIO INTERVENȚIE în 27 aprilie. Având în vedere că ieri s-au modificat doar indicatorii tehnico-economici, iar sumele aprobate au rămas aceleași, care ar fi motivul pentru care brusc, Adrian Mischian & Co. s-au apucat să conteste proiectul?

Referitor la proiectul de reamenajare a zonei „Trei Lacuri” – acesta reprezintă o viziune pe termen lung a administrației publice locale din municipiu – viziune care își arată roadele chiar în aceste zile, în care încasările din pescuit sportiv au acoperit investiția realizată prin repopularea cu pește a celor trei lacuri.

sursa foto: turdanews.net

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,700FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -