
Deși, din punct de vedere legal, reuniunile de grup și meciurile de fotbal – fie ele și la nivel de amatori, sunt interzise, pe strada Vasile Goldiș din Câmpia Turzii cetățenii sunt mai relaxați de felul lor.
Așa se face că ieri după-amiază, în plină izolare determinată de coronavirus, cetățenii de pe această stradă au încins o adevărată paranghelie în stradă, cu bere – semințe și toate salamalecurile.
Ba mai mult, chefliii s-au filmat și live pe facebook și, în același moment în care ei filmau, cineva privea și a alertat organele de cercetare penală, adică „pe gabori, mâncați-aș”.
Două echipaje de poliție au „debarcat” pe strada cu pricina, pentru a pune capăt parangheliei și pentru a-i îndemna pe cetățeni să revină în securitatea propriilor locuințe și gospodării.
Atitudinea cetățenilor de pe Vasile Goldiș este cu atât mai inconștientă, cu cât unul dintre cei doi cetățeni din Câmpia Turzii diagnosticați cu Covid-19 locuiește în apropierea lor.

Comentarii