web analytics
Home Știri din Câmpia Turzii Carei – 1944, Câmpia Turzii – 2018 -74 de ani de glorie...

Carei – 1944, Câmpia Turzii – 2018 -74 de ani de glorie a Armatei Române-

- Publicitate -

În seara zilei de 24 octombrie 1944, după luni întregi de lupte susținute, pentru eliberarea Ardealului, Armata României se afla „la porțile” orașului Carei, ultima bucată de pământ sub dominație străină.

Din respect față de Majestatea Sa, Regele Mihai I, a cărui zi de naștere se aniversa o zi mai târziu, ostașii români au așteptat până în zorii zilei de 25 octombrie pentru atacul final, un atac care urma să elibereze Careiul și cu el, întregul teritoriu actual al țării.

Tot în acea zi de 25 octombrie s-a creat și drumul victorios al oștirii române către Munții Tatra din Slovacia, astfel că – în memoria faptelor de bravură ale eroilor noștri, această zi a fost declarată Ziua Armatei Române.

Astfel, Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” organizează o serie de manifestări cultural-militar-religioase, pentru a marca ZIUA ARMATEI ROMÂNE – pilonul societății românești.

PROGRAMUL zilei de 25 octombrie 2018 va include expoziții de tehnică militară, defilări de trupe, momente comemorative, dar și un simpozion cultural-militar de rememorare al rolului Armatei în dezvoltarea României.

Orele 9:00 – 14:00 – Piața Tricolorului
• expoziție statică de tehnică militară

Ora 9:55 – Primăria Municipiului Câmpia Turzii
• Formarea și deplasarea Coloanei oficiale spre Parcul Central ,,Ionel Floaşiu”

Ora 10:00 – Monumentul Comemorativ al Ostaşilor Români – Parcul Central ,,Ionel Floaşiu”
• Întâmpinarea Comandantului Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii
• Fanfara „Promenada” intonează Imnul de Stat al României
• Oficiere serviciu religios: sobor de preoţi civili şi preotul militar

Ora 10:15 – Alocuţiune: Domnul Dorin Nicolae LOJIGAN
Primarul Municipiului Câmpia Turzii

Ora 10:20 – Alocuţiune: Comandor Marius Mihai OATU
Comandantul Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii

Ora 10:25 – Depuneri de coroane (conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale)
• Fanfara „Promenada” intonează „Imnul Eroilor”

Ora 10:30 – Defilarea trupelor şi a tehnicii militare, survol cu aeronavele din dotarea Bazei 71 Aeriană
Orele 18:30 – 19:20 – Palatul Cultural „Ionel Floașiu” – Sala mică
• Simpozion „Ora de istorie” proiecţie de filme, prezentări momente cu însemnătate
istorică
Ora 19:30 – Retragere cu torțe

În semn de omagiu pentru ostașii români, vă așteptăm să luați parte la manifestările pregătite pentru ziua de joi, 25 octombrie 2018!

Direcția Relații cu Comunitatea

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,700FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -