web analytics
Home SPORT Darius Babaioana duce mai departe moștenirea automobilismului turdean

Darius Babaioana duce mai departe moștenirea automobilismului turdean

- Publicitate -

La cei 11 anișori ai săi, turdeanul Darius Babaioana este unul dintre numele grele ale kartingului românesc, având mari perspective în ceea ce privește cariera automobilistică.

Dacă săptămâna trecută, în prima sa competiție internațională de după „lockdownul” determinat de pandemia de Covid0-19, a obținut locul 2 la ROK Cup în Italia, Darius și-a propus să-și facă simțită supremația pe plan național.

Astfel, în week-endul care tocmai a trecut, Darius Babaioana a câștigat toate cele 3 curse la care a participat, pe circuitul de la Prejmer.

„Transkart Racing Turda și Gulstar Racing e rețeta succesului! În etapa a doua a Romanian Karting Masters au fost trei curse și trei victorii pentru Darius Babaioana. Mii de mulțumiri pentru sponsorii care îl ajută pe Darius în această poveste frumoasă:SERGIU TRANS AGREGATE, LĂMUREAN TRANS ȘI NORA LY AGROSERV! Toată recunoștința pentru :Dragoș Gulie, Marius Vasile, Dichiara Buno, Gulstar Racing, Transkart Racing! 🥰 ASTA A FOST CUPA CU NUMĂRUL 40! ❤️ Mulțumim tuturor pentru mesajele frumoase!”, a spus Anca Babaioana – mătușa și fanul super-înfocat al tânărului campion al automobilismului național.

Povestea pilotului Darius Babaioana de la Transkart Racing Club a început in anul 2014 , cand nu implinise  5 ani , fascinat de cursele la care participa tatăl său, la rândul său campion la karting. Așa a început aventura în karting . Incă de la primii pași în acest sport a ocupat  locul trei in Campionatul Național și la Cupa României.

  Performanțele incep din 2016 când Darius devine Campion Național la Clasa PUFO și câștigă și Cupa Federației Române de Karting.

      In 2017 trece la o clasă superioară,MINI unde kartul atinge 100 km/h. Câștigă un nou titlul de Campion Național  dar si Cupa Federației Române de Karting .

     In cea mai mare  și titrată competiție internațională organizată de WSK Promotion , pilotul Transkart Racing concurează din 2017.

   In 2018 ,Darius câștigă din nou Cupa Federației Române de Karting iar in Campionatul Național ocupă locul 2.

     Finalul anului 2018 aduce pilotului locul 4 in cadrul Trofeului Internațional Ayrton Senna, desfășurat în Italia,  unde au concurat peste 300 de piloți din intreaga lume ! Este cel mai bun rezultat obținut in aceasta competitie  de un pilot român la karting.

      2019 a fost un an foarte bun pentru Darius Babaioana . A participat in competițiile organizate de WSK Promotion în Italia , iar la Cupa Campionilor WSK  se clasează pe locul  6.  În anul 2019 , Darius a devenit din nou Campion Național la Karting și a adus în vitrina cu trofee pe care o are la bunici, în Mihai Viteazu și Cupa României.  În septembrie 2019 , Darius Babaioana s-a calificat în finala ROCK CUP INTERNAȚIONAL de la Lonato Italia, unde, la start au fost peste 430 de piloți din toate colțurile lumii.

Ei bine, pentru succesul demonstrat în toți acești ani, Federația Română de Karting l-a desemnat pe Darius Babaioana să fie SINGURUL PILOT ROMÂN care va reprezenta țara noastră la FIA Karting Academy Trophy – Cupa Mondială de Karting.

Evenimentul va conține 3 prestații automobilistice care vor avea loc după cum urmează:

  • 13-16 august – Adria, Italia
  • 03-06 septembrie – Genk, Belgia
  • 01-04 octombrie – Lonato, Italia

Redacția RefleqtMedia îi urează mult succes tânărului și talentatului pilot turdean!

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,600FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -