spot_imgspot_img

Spitalele clujene aparținând de Consiliul Județean vor asigura permanența în perioada Sărbătorilor Pascale

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean vor asigura permanența pe întreaga durată a Sărbătorilor Pascale.

În scopul menținerii continuității activității și a actului medical, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților, nr. 68) vor funcționa, în intervalul 22 – 25 aprilie 2022 secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor. De asemenea, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de telemedicină ALOPEDI 0364 – 917.

În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu, nr. 6) permanența va fi asigurată prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor chirurgie toracică, terapie intensivă și pneumologie.

Totodată, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan, nr. 23) vor funcționa, în perioada 22 – 25 aprilie a.c., liniile de gardă pentru structurile COVID-19, non-COVID-19 și Terapie Intensivă.

Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor, nr. 46-50) va asigura permanența prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor cardiologie, neurologie, chirurgie plastică, ortopedie și terapie intensivă.

            Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.

 

 

Biroul de presă

21 aprilie 2022

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...