spot_imgspot_img

Siguranța participanţilor la traficul rutier, prioritate a polițiștilor mureşeni

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au desfăşurat ieri, 22 februarie a.c., activităţi suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere, fiind prezenţi pe principalele artere rutiere din judeţ.
Astfel, în intervalul orar 11.00-19.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au constatat 463 de sancțiuni contravenționale, 441 dintre acestea fiind prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, iar 22 sunt prevăzute de alte acte normative.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 45 de conducători auto, dintre care 5 au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h, 10 au efectuat depășiri neregulamentare, 19 nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, 2 nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor, 1 pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu cale ferată, iar 8 au săvârșit alte abateri.
Totodată, au fost retrase pentru nereguli tehnice 27 de certificate de înmatriculare.
În cadrul aceloraşi acţiuni, poliţiştii au constatat patru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi o infracţiune privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege, prevăzută de art. 348 din Codul Penal, respectiv executarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Exemplificăm:

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 16.00, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Tîrgu Mureș, polițiștii au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 48 ani din localitatea Cristești, căruia în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 17.00, pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sighișoara, polițiștii au oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr, de 20 ani, din localitatea Vânători.

În urma verificării în baza de date, politiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 17.35, pe DJ 135, pe raza localității Livezeni, polițiștii au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 27 ani, din localitatea Livezeni, căruia în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificării în baza de date, politiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

La data de 22 februarie a.c, în jurul orei 13.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni, au oprit în trafic, pe DJ 142, pe raza localităţii Idrifaia, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din localitatea Băgaciu.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi transportat persoane,contracost, fără a deţine documente legale în acest sens.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...