spot_imgspot_img

Seniorii sunt baza comunității, iar din acest motiv noi îi onorăm

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Adoptând rezoluția 45/106 din 14 decembrie 1990, Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca data de 1 octombrie să fie declarată în mod oficial „Ziua Internațională a Vârstnicilor”, o zi dedicată conștientizării problemelor cu care se confruntă generațiile, la vârsta a treia.

Pentru a celebra această zi și pentru a le oferi vârstnicilor din municipiul nostru câteva surprize, administrația locală de la Câmpia Turzii, prin Serviciului Public Local de Asistență Socială și Centrul de Zi „Clement” organizează un program artistic, dedicat exclusiv persoanelor vârstnice care sunt beneficiare ale Centrului de Zi.

Evenimentul va avea loc la Restaurantul „La Broscuța”, luni 1 octombrie 2018, cu începere de la ora 17:00.

Pe lângă masa festivă și prilejul de a petrece câteva ore într-un cadru aniversar, beneficiarii Centrului de Zi „Clement” vor putea asista la un spectacol pus în scenă de Ansamblul „Ardeleana”, precum și un recital de muzică populară interpretat de artiști locali.

Totodată, beneficiarii centrului, care au fost înzestrați cu talent poetic, vor recita mai multe poezii pe care le-au compus ei înșiși.

„Întotdeauna am avut un amplu respect pentru generațiile premergătoare mie. Acești oameni, sunt cei care au construit, cu truda umerilor și sudoarea frunților, prezentul și realitatea zilei de astăzi. Este, așadar, de datoria reprezentanților administrației publice locale, să contribuie la crearea de momente frumoase, dedicate vârstnicilor”, transmite Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul municipiului Câmpia Turzii

Direcția Relații cu Comunitatea

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...