Ciotul de autostradă dintre Ungheni și Târgu Mureș a fost inaugurat astăzi, informația fiind prezentată chiar de către Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Astăzi se deschide circulația pe autostrada Târgu Mureș-Ungheni. Vorbim de 4,5 kilometri care au profil de autostradă și 4,7 kilometri la profil de drum național cu două benzi pe sens. Rezultate concrete! Nu festivism!”, a precizat oficialul.
Astfel, începând de astăzi, orașele Cluj Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Luduș, Iernut, Târgu Mureș, Aiud, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu, Deva și Timișoara sunt interconectate printr-o serie de autostrăzi (A1, A3 și A10).
În curând vor debuta lucrările fizice și la tronsonul de A3 dintre Câmpia Turzii și Chețani, astfel că toate proiectele majore de infrastructură rutieră începute în zona Turda – Câmpia Turzii vor fi finalizate.
Urmează să debuteze lucrările la centura de ocolire A3 – E60, precum și la centura de ocolire a orașelor Câmpia Turzii și Turda.












