spot_imgspot_img

Peste 11 milioane de lei investiți în infrastructura medicală și rutieră din Mureș

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș din luna noiembrie au fost adoptate mai multe proiecte de hotărâre ce vizează derularea unor investiții la nivelul celor două unități medicale aflate în subordinea autorității județene, respectiv Spitalul Clinic Județean Mureș și Spitalul ”Gheorghe Marinescu” din Târnăveni.

Astfel, prin proiectul de rectificare a bugetului județean, a fost alocată suma de 646.000 lei pentru dotarea cu aparatură medicală a SCJ Mureș, din care 196.000 lei din bugetul județean și 450.000 de lei din sponsorizări. De asemenea, consilierii și-au exprimat astăzi acordul cu privire la executarea a două lucrări de investiție derulate de SCJ Mureș, respectiv amenajarea de locuri de parcare la imobilele care găzduiesc Policlinica nr. 2 și Policlinica Stomatologică nr. 1 situate în Târgu Mureș pe B-dul 1 Decembrie 1918 și construirea liftului pentru transportul pacienților la Clinica de Boli Infecțioase nr. 1. Valoarea celor două investiții se ridică la suma de 2.413.279 lei.

În ceea ce privește Spitalul ”Gheorghe Marinescu” din Târnăveni, consilierii au aprobat documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiţiei „Reabilitare și modernizare subsol Pavilion central”. Investiția este deosebit de important deoarece în prezent, jumătate din spațiul de la subsolul Pavilionului central este neutilizat din cauza problemelor de infiltrații și inundații, hidroizolația este deteriorată, fapt ce produce infiltrații, care, la rândul lor conduc la un grad avansat de degradare a întregii clădiri și la micșorarea stabilității fundației clădirii. Prezența continuă a umidității ridicate la nivelul subsolului duce la dezvoltarea de mucegaiuri, ciuperci, precum și insecte care pot pune în pericol sănătatea oamenilor. Conform devizului general valoarea totală a investiţiei este 2.430.259,73 lei cu TVA inclus (19%).

Aproape 6 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor județene

În ceea ce privește reabilitarea drumurilor județene, prin proiectul de rectificare bugetară adoptat astăzi bugetul Programului de drumuri 2019 a fost suplimentat cu suma de 617.000 lei. De asemenea, consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și a indicatorii tehnico-economici ai investiției „Reabilitare tronson de drum judeţean DJ135 Târgu Mureş – Sărăţeni – limita județ Harghita”. Potrivit documentației, va fi reabilitat un tronson de 1,2 km de drum, prin același proiect amenajându-se și trecerea la nivel de cale ferată Blaj-Praid, precum și un pod cu o lungime de 13 metri. Valoarea totală a investiției este de 5.324.874,60 lei, durata de realizarea a acesteia fiind de 15 luni.

Consilierii județeni au decis acordarea distincției ALAE pentru Szőcs Bernadette Cynthia și Klosz Péter, două personalități remarcabile ale sportului din județul Mureș. Szőcs Bernadette Cynthia este cea mai tânără Campioană Europeană la tenis de masă, este multiplă campionă națională și europeană, în prezent fiind cotată numărul 2 în Clasamentul European, anterior până în august 2019 ocupa numărul 1. A doua persoană distinsă, Klosz Péter, fostul președinte al Federației Române de Triatlon care a încetat din viață în luna noiembrie a fost cel care a pus orașul Târgu Mureș și județul Mureș pe harta triatlonului internațional prin organizarea mai multor evenimente sportive, astfel în vara anului 2019 județul Mureș a găzduit Campionatele Europene de Triatlon Multisport.

Distincțiile Alae vor fi decernate în cadrul unei ceremonii a cărei dată de organizare va fi anunțată ulterior.

 

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...