La fața locului, pe strada Amurgului, nr. 30, s-au deplasat două autospeciale de poliție, în încercarea de a-l captura pe individ.
Acesta, încă de dimineață, a ieșit în fața blocului și a amenințat persoanele cu un cuțit.
„Ne striga că toți suntem prostituați, că ne omoară, că ne taie”, spun martorii.
Problema nu este una de acum. Individul a mai fost reținut, în luna octombrie a anului 2018, în zona Kaufland, după ce s-a năpustit asupra oamenilor din zonă.
La acea vreme, șeful Poliției Locale Turda, Valer Moldovan, afirma că omul are probleme psihice și că a fost trimis la secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Turda. De ce nu a fost internat, nu știe nimeni.












