web analytics
Home OPINIE „Reformatul” PSD Cluj și-a pierdut TOATE fiefurile - harta rușinii pentru conducerea...

„Reformatul” PSD Cluj și-a pierdut TOATE fiefurile – harta rușinii pentru conducerea partidului

- Publicitate -

Astăzi, în 26 noiembrie 2019, putem spune – fără șovăială sau interese meschine – că PSD Cluj a ajuns la fundul sacului. Deși liderii organizației trimit cuvinte mari prin intermediul propriului site de propagandă sau pe rețelele de socializare, adevărul este unul singur și trist pentru Alexa, Mlădinoiu și Mocanu – au pierdut așa cum n-a mai pierdut PSD-ul niciodată.

Dacă în turul 1, doar la Bobâlna reușiseră o victorie, acum au reușit două, la Bobâlna și la Sînmartin, însă cea de la Sânmartin era previzibilă, în condițiile în care, în turul 1 câștigase Diaconu.

În ceea ce privește rezultatele pe municipii și pe orașul Huedin, PSD Cluj au pierdut fără drept de apel peste tot, singurul loc unde înfrângerea n-a fost atât de usturătoare a fost la Dej, unde au luat peste 30% din voturi, în schimb – la Cluj Napoca, Gherla, Huedin, Turda și Câmpia Turzii, „roșii” au fost ciuca bătăilor.

Astfel, PSD nu mai are niciun fief … au pierdut la Chinteni, Baciu, Apahida, Săndulești, Aiton, Ceanu Mare, Viișoara, Tritenii de Jos, Luna, în comune unde primarii în funcție – social-democrați, de altfel, vor câștiga alegerile locale fluierând.

Dar … de ce această discrepanță?

Pentru că, contrar filozofiei lui Liviu Alexa, NU PARTIDUL PRIMEAZĂ, ci omul, or dacă omului nu-i aduci un alt OM  pentru a-l convinge să-l voteze … n-o să voteze un partid, cu atât mai puțin unul care încă pute a Dragnea, a „raza la pătrat”, a „20 20” a „ne pișăm pe diaspora” sau a gaz iritant din tunurile jandarmeriei.

Degeaba tu, ca președinte al PSD Cluj, crezi în „stânga” din România, pentru că „tetea Pavel din Trichiu” nu știe de stânga politică, el știe de om… iar dacă omul din fruntea PSD Cluj este la fel de fleur în vorbire cum este Rădulescu, Bădălău și restul … pierzi!

Inclusiv Gabriela Ciot, fost ministru secretar de stat, a recunoscut „votul zdrobitor anti-PSD”.

„Iar azi, în prima zi după votul pentru alegerea președintelui României, nicio voce social-democrată nu vorbește despre zdrobitorul vot “anti-PSD”, care stă la baza celor 66% obținute de câștigător.”, a scris Gabriela Ciot pe facebook, iar dacă nici un fost ministru secretar de stat nu este „doxa” în politică, nimeni nu mai este.

Ceea ce este cu atât mai trist e că NIMENI din conducerea PSD Cluj n-a înțeles nimic din alegerile de duminică … au rămas la aceleași mesaje sterile și propagandistice, la aceeași înfierare a celor care „nu-s cu ei” și la aceeași auto pupare în dos.

Nicio problemă, viața îți predă atâtea lecții câte ai nevoie pentru a învăța!

Comentarii

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,787FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii