web analytics
Home OPINIE Editorial Horia, ai șansa să fii mai mare decât te cred mulți,...

Horia, ai șansa să fii mai mare decât te cred mulți, fă-o!

- Publicitate -

Pentru prima dată de la „ungerea” sa în fruntea PSD Cluj, Horia Nasra a luat atitudine împotriva deciziilor luate la comanda lui Liviu Dragnea.

La doar câteva minute de la votul din Comitetul Executiv Național al partidului, care a pecetluit excluderea lui Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu – liderii disidenților anti-Dragnea, Gabriel Horia Nasra a scris pe rețelele de socializare ceea ce pare a fi un mesaj anti-Dragnea.

„Am sperat până în ultimul moment ca decizia CEX să nu fie una radicală! În momentul votului nu am fost în sală însă cu siguranță nu aș fi votat pentru excludere.” – a spus Nasra.

Acesta a fost întâmpinat cu felicitări de colegul și prietenul său, senatorul Vasile Ilea.

Acum, în plin scandal în PSD, Nasra, la fel ca și alți lideri ai partidului din teritoriu, au șansa de a scăpa, odată pentru totdeauna, de Daddy Dragnea, mai ales având în vedere cele două subiecte sensibile care zdruncină partidul.

Ne referim, bineînțeles, la Teleormanleaks, seria de articole explozive pe care Rise Project le-a pregătit lui Dragnea și apropiaților săi și, desigur, la președinția Comisiei Europene, de către România.

Țara noastră nu se poate prezenta la masa bogaților cu Veorica Păsărica în rol de bufonul mustăciosului, cu Liuța Olguța Craiolguța și cu Gargamel (face-praf-justiția) Toader.

Nu, nu atât timp cât PSD are resurse, are oameni capabili și are ce oferi României și Europei.

O avem pe Corina Crețu – apreciată la Bruxelles, văzută ca o Mesia-Madonna în România și posibila candidată a PSD la orice funcție vrea ea.

Îl avem pe Mihai Tudose, care a demonstrat că poate, că vrea și că are cu ce.

Îl avem pe Mihai Fifor, care nu este în tabăra Dragnea, dar nu vrea să recunoască.

Îl avem pe Radu Moldovan, președintele CJ Bistrița Năsăud, care este unul dintre cei mai grei oameni din Ardeal.

Îl avem pe Grindeanu – care a fost un premier clar în gândire, care nu a contribuit la măcinarea imaginii externe a României.

Prin urmare, Horia, în numele tuturor acelora care încă nutresc speranță în PSD-ul real, nestalinist, fii bărbat – dă tonul ruperii pisicii denumite Daddy, adună-ți forțele și mai convoacă un CExN sau semnează moțiunea de cenzură și trimite telormănenii acolo unde le e locul, la fundul țării!

Comentarii

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,787FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii