Ultima ședință de consiliu local organizată la Câmpia Turzii a menținut același stil țărănesc și lipsit de eleganță și educație, în ceea ce privește luările de cuvânt ale consilierilor locali.
Cu atacuri tăioase, cu jigniri și „lovituri” la persoană, ședința a fost una tipică pentru stilul de comună primitivă cu care ne-a obișnuit actualul legislativ de la Câmpia Turzii.
Totuși, o luare de cuvânt a ieșit în evidență: cea a consilierului PSD, Isac Tudorache Ionel. La raportul de activitate a SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA, Isac a luat cuvântul, afirmând că el nu cunoaște nici atribuțiile și nici CINE este Adunarea Generală a Acționarilor de la respectiva societate.
Ba mai mult, acesta chiar l-a întrebat pe secretarul municipiului Câmpia Turzii, Niculae Ștefan, „cine este Adunarea Generală a Acționarilor?”.
De ce este întrebarea lui Isac-Tudorache atât de prost venită? Simplu, vreme de 11 luni, Isac-Tudorache a fost MEMBRU ÎN ADUNAREA GENERALĂ A ACȚIONARILOR, la SC DPCT SA.
Astfel, prin HCL 72/2012, Ionel Isac-Tudorache a fost numit în funcția de membru, ulterior președinte AGA la SC DPCT SA, iar prin HCL 77/2013 a fost eliberat din funcție.
Păi și atunci cum s-ar traduce ignoranța consilierului local vis-a-vis de statutul și atribuțiile AGA? Nu știm, să ne răspundă chiar el.












