fbpx
HomeStiri - nationalContinuă investițiile finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală
spot_img
spot_img

Continuă investițiile finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

spot_img
- Publicitate -
spot_img

 

Alături de colegii mei deputați am votat continuarea investițiilor finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru a susține astfel dezvoltarea localităților, îndeosebi a celor din mediul rural din România.

Într-un acord politic unanim, parlamentarii din Camera Deputaților au adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG nr.214/2020 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală (PNDL) şi pentru instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa I. Acest act normativ este deosebit de important pentru continuarea celor peste o mie de proiecte investiționale, nefinalizate din motive legate de actualizarea cadrului legislativ.

Modificarea şi completarea art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 s-a realizat în sensul schimbării mecanismului de implementare a PNDL.

 

De asemenea, am decis adaptarea programului la efectele pandemiei de coronavirus, deblocând  astfel întârzierile semnificative înregistrate în derularea investițiilor.

Noua formă a actului normativ asigură beneficiarilor posibilitatea gestionării contractelor de achiziţii publice atribuite pentru realizarea obiectivelor de investiţii finanţate prin PNDL, în acord cu fondurile aflate la dispoziţia acestora în orice moment. De asemenea, beneficiarii au posibilitatea prelungirii contractelor de finanţare încheiate prin Programul naţional de dezvoltare locală etapa I cu încă doi ani, prin derogare de la prevederile legale în vigoare.

Prin această lege votată de toți cei 305 deputați prezenți la ședința de plen de miercuri, Guvernul Florin Cîțu are acum posibilitatea de a utiliza instrumentele legale pentru sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale de a continua dezvoltarea infrastructurii de bază: apă-canalizare, şcoli, spitale, drumuri şi alte investiții de strictă necesitate.

În acest fel, contribuim la reducerea considerabilă a decalajele existente între mediul urban și cel rural, la crearea de noi locuri de muncă, iar serviciile publice oferite cetățenilor din toate localitățile țării vor contribui în mod real la creșterea calității vieții acestora.

Consider extrem de benefic faptul că prin adoptarea legii de aprobare a OUG nr.214/2020  s-a renunțat la condiţionarea finanţării investițiilor de sumele reprezentând credite bugetare, aprobate prin legile bugetare anuale în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

 

Apreciez în mod deosebit unanimitatea înregistrată la votul acestei legi, un gest de normalitate politică care demonstrează că poate exista consens referitor la legislația destinată îmbunătățirii vieții românilor, unde nu trebuie să primeze interesele partinice, ci doar interesele cu adevărat vitale ale românilor.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

Comentarii

- Advertisement -
spot_img
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,851FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii

%d bloggers like this: