web analytics
Home FEATURED S-au retras din ședință ... ca să-și umfle mușchii

S-au retras din ședință … ca să-și umfle mușchii

- Publicitate -

Liderii celor 3 partide politice care reprezintă opoziția de la Turda au decis, ieri, să dea un mesaj de forță și să arate turdenilor că, deși sunt în inferioritate numerică, sunt deciși să facă scandal.

Astfel, în momentul în care președintele de ședință a supus aprobării suplimentarea ordinii de zi cu 5 puncte, consilierii PSD + USR + PMP au decis să iasă din ședință.

Consilierii locali ai PSD Turda s-au retras astăzi din ședința online a Consiliului Local Turda, după ce pe ordinea de zi s-a propus introducerea unor proiecte de hotărâre care au fost transmise cu câteva ore înaintea ședinței, neexistând timpul fizic necesar pentru studiul lor, pentru acordarea unui vot în cunoștință de cauză și după consulutarea aleșilor PSD cu cetățenii și cu specialiștii în domeniu, așa cum procedăm de fiecare dată.

Deși am atras atenția că nu se respectă Codul Administrativ, care impune transmiterea materialelor de ședință aferente ordinii de zi cu 5 zile înaintea ședințelor ordinare și cu 3 zile înaintea ședințelor extraordinare, majoritatea PNL-UDMR a considerat că respectarea legii nu constituie o prioritate în actualul mandat, situație cu care aleșii PSD Turda nu pot fi de acord!

”Noi reprezentăm o altă generație de oameni politici și avem o altă viziune în ceea ce privește respectarea legii. Suntem la început de drum în actualul Consiliu Local și considerăm că acest principiu, de respectare a legii, nu este negociabil! Îi rugăm pe colegii noștri din PNL-UDMR, care au mandate de consilier local, să respecte legislația administrației publice locale, așa cum au jurat la investitură.

O variantă rezonabilă era transmiterea materialelor de ședință odată cu convocarea unei ședințe extraordinare peste 3 zile, timp în care am fi avut timpul necesar pentru studiu. Nu am fost trimiși în Consiliul Local pentru a nerespecta legea, ci pentru a fi un exemplu pentru respectarea legilor și pentru a arăta respect cetățenilor Turzii, care aveau și ei dreptul de a știi ce se discută în Consiliul Local. Așa am ajuns în situația în care cetățenii Turzii habar nu au că s-au adoptat 4 hotărâri de Consiliu Local, suplimentar ordinii de zi, pentru că ele nu au fost transmise sau anunțate public!”, a precizat consilierul local Răzvan Ciortea, președintele PSD Turda.”, a transmis PSD Turda, printr-un comunicat de presă.

Ei bine, subiectul a fost „tranșat” de Ioana Orbean, consilier local liberal, care a prezentat starea de fapt a situației.

„Pentru astăzi, în Consiliu local au fost inițial 17 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi. S-a suplimentat ordinea de zi cu 5 proiecte dintre care doua se refereau la numirea unuia din noi ca reprezentanti in AGA la o societate comercială- am votat până acum cel puțin 10 asemenea propuneri și știm toti că e mai mult o formalitate. O parte mare din consilierii locali au părăsit ședința susținând că, deși e legal,e imoral (sic) să fie puși în situația de a avea timp foarte putin de studiu pentru cele 4 noi proiecte. Nu s-au abținut de la votul proiectelor nou introduse, nu au votat impotrivă, nu au dorit să asculte măcar problemele urgent apărute și apoi sa decidă punctual cu privire la acestea, ci au ales să părăsească sedința.

Care este interesul turdenilor pe care l-au urmarit?”, a spus Orbean.
 
 
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,600FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -