
Fără îndoială, politica din județul Mureș este una aparte care, pentru omul educat, cu studii și cu bun simț, trebuie luată cu un vârf de sare.
Pornind de la Consiliul Județean, unde Vasile Gliga, dacă i-a fost respinsă candidatura, a desemnat-o pe propria fiică pentru a candida, continuând cu reședința de județ, unde partidele „românești” fac tot posibilul să-l facă pe Soos Zoltan primar, atacându-se reciproc, ajungem la sat, unde situația este și mai amuzantă.
Am scris, acum câteva luni, despre primarul de la Cuci, care – pentru a da bine la pozeri – se face că semnează pe „Pagini aurii”, dar … ce se întâmplă la Chețani depășește orice limită a caricaturii.
Numiți-o „familie disfuncțională”, numiți-o „strategie de monopol politic”, dar ceea ce face familia Gherman, Silviu și Maria, este incredibil.
Bunăoară, după cum cetățenii din Chețani știu, Silviu Gherman, fost consilier independent, candidează la funcția de primar din partea PNL.
Ei bine… soția lui Silviu Gherman, Maria … a ales altă doctrină politică.
Aceasta este președinta USR Chețani și capul listei de consilieri locali.
Întrebarea este: cum vor decurge negocierile unei viitoare alianțe PNL+USR, în birou sau la cină, în bucătărie?
Pe de altă parte, de ideologie politică nici n-ai cum să vorbești. În timp ce PNL este de centru-dreapta, USR este considerat de sociologi ca fiind de STÎNGA.