web analytics
Home FEATURED Mesajul doamnei Paula Ioana Bozdog, cu ocazia începutului de an școlar

Mesajul doamnei Paula Ioana Bozdog, cu ocazia începutului de an școlar

- Publicitate -
Dragi elevi, stimați părinți, distinși profesori
Fiecare început de an școlar este întotdeauna marcat de emoții!
 
Anul acesta, poate mai mult ca oricând, aceste emoții se află sub auspiciile unei perioade delicate prin care trecem cu toții, o perioadă în care precauția, grija față de noi și de ceilalți trebuie să primeze în fața dorințelor firești de a ne întâlni, de a socializa, de a fi aproape fizic unii de ceilalți.
 
Începutul acestui an școlar este întru totul inedit pentru elevii și cadrele didactice ale Colegiului Tehnic “Victor Ungureanu”, atât pe fondul contextului pandemic, precum și a cuprinderii clădirii principale și sălii de sport a școlii noastre într-un amplu proces de reabilitare. Din aceste motive, activitatea didactică se va desfășura online.
 
Sunt convinsă că, prin intermediul tehnologiei moderne, cadrele didactice vor putea să transmită informațiile necesare cuprinse în programele școlare, dar vor putea sparge și bariera ecranului , creând conexiuni sufletești cu elevii, demonstrând astfel vocația de dascăl cu care sunt înzestrați.
 
Doresc să mă adresez elevilor din clasele a IX-a de liceu și școală profesională, urându-le ”Bun venit în familia CTVU!”, asigurându-i de implicarea nostră în îndrumarea pe traseul educațional și sperând să se regăsească în specializările alese. De asemenea, pe cei din clasele terminale, îi încurajez să se concentreze asupra pregătirii examenului de bacalaureat cu determinare, seriozitate și consecvență, apelând cu încredere la ajutorul profesorilor lor. Îi îndemn pe toți elevii școlii să se concentreze în primul rând asupra învățării, să îmbine în mod responsabil utilul cu plăcutul și să dea dovadă de maturitate în alegerile pe care le fac.
 
Părinților elevilor noștri le mulțumesc pentru implicarea în sprijinirea activităților derulate de școala noastră și îmi exprim speranța că vor colabora în continuare cu succes pentru un învățământ de calitate, deoarece parteneriatul dintre părinți și școală este definitoriu pentru reușita elevilor.
 
Colegilor profesori le transmit încrederea că vor găsi resursele necesare pentru a le insufla elevilor dorința de a învăța și îi îndemn să fie creativi pentru a stimula interesul față de învățătură, dar și pentru a găsi soluții optime la eventualele probleme care se vor ivi pe parcursul acestui an școlar.
 
Depinde de fiecare dintre noi ca să facem față cu bine noilor provocări și să le transformăm în oportunități pentru îndeplinirea obiectivelor propuse!
SUCCES tuturor în noul an școlar!
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,600FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -