fbpx
HomeCOVID-NEWSDoliu uriaș în muzica lăutărească din România! Cornelia Catanga a fost răpusă...
spot_img
spot_img

Doliu uriaș în muzica lăutărească din România! Cornelia Catanga a fost răpusă de COVID-19

spot_img
- Publicitate -
spot_img

Una dintre cele mai apreciate artiste de muzică lăutărească din România, Cornelia Catanga, a murit în această dimineață.

Artista era infectată de mai multă vreme cu virusul SARS-CoV-2, iar vârsta înaintată, 62 de ani, și problemele adiacente, i-au adus tragicul sfârșit.

Anunțul despre decesul artistei a fost făcut de jurnalista, Mara Bănică.

”Din păcate, Cornelia Catanga s a prăpădit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardiorespirator suprapus cu un Covid a răpus-o, acum o ora, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!”, a spus Mara Bănică, pe contul său de facebook.

Cornelia Catanga a fost considerată una dintre cele mai bune soliste de muzică lăutărească din România, comparabilă chiar cu Gabi Luncă și Romica Puceanu.

Cornelia Catanga este noua Romica Puceanu a muzicii lautaresti. Aceeasi voce dramatica si profunda, aceeasi stiinta a infloriturii vocale, care te seaca la inima. In plus, o prezenta scenica de exceptie, prin frumusetea ei de printesa indiana, cu parul inele, ochi negri si tenul de portelan. Mandra de originea ei tiganeasca, de limba ei, Catanga reabiliteaza imaginea artistilor rromi si valoarea inestimabila a cantecului lautaresc. Aparitie aristocratica, fie cand canta, fie cand iti vorbeste, clipind agale din genele lungi, Catanga pare coborata dintr-o pictura a lui Carol Popp de Szathmary, marele pictor care i-a imortalizat pe stramosii sai din stirpea lautarilor-boieri de vita veche, ce de la Barbu Lautaru se trag. Intrigi de amor, ca-n filmul “Satra” al lui Emil Loteanu, patima lunatica si devastatoare, dor de frati, de parinti si de copii, rani adanci din dragoste si din tradare – toate se intretes in povestile copilariei ei, si te intrebi daca frumoasa aceasta, cu chipul de portelan, chiar are 43 de ani si daca a fost vreodata nefericita. Si totusi, asa a fost: plange cand vorbeste despre mama sa, cand isi aminteste de copilaria plina de nevoi si de tristeti – amintiri impaclite din care stralucesc doar acordeonul ei argintiu si cantecele tesute din doruri si nostalgii distilate pana la esente. Dar sa urmarim povestea Corneliei Catanga, spusa de ea insasi, intr-o cocheta carciumioara de la marginea Bucurestilor, “Casa Romaneasca”, in miros ademenitor de mititei si in fata unui tap gulerat cu bere. Caldura mare!
Cu acordeonul, pe butuci “Sunt nascuta de ziua celor 40 de Mucenici, in 9 martie, la sapte luni, de opt sute de grame, si nu stiu nici eu cum am supravietuit; cred ca am avut o stea norocoasa. Sunt dintr-un satuc buzoian, cu numele de Zeletin, un sat numai de lautari rromi, si mostenesc glasul si cantecul din bunici si strabunici. Imaginati-va, numai, in ce familie am venit eu pe lume: bunica mea a cantat la vioara pana la 80 de ani, mama mea – Dumnezeu s-o odihneasca! – canta la acordeon si batea si tobele ca nimeni altcineva, sora mamei mele, la fel, canta la acordeon, fratele mamei canta la acordeon si la vioara, bunicul si strabunicul meu cantau la tambal. Asa ca totul in jurul meu, inainte de cuvinte, era numai muzica. Am inceput sa cant de pe la sase ani, cu acordeonul, desi pe mine ma fascina tambalul si am ramas si acum cu aceasta nostalgie (copilul meu, Alexandru, de opt ani, se pare ca imi implineste acest vis: are stofa de virtuoz al tambalului). Dar atunci, mama neavand posibilitatea sa-mi cumpere un tambal, mi-a dat un acordeon, care era al fratelui ei cel mic plecat militar. Tin minte ca in fata casei erau niste butuci de lemn, pe care imi sprijineam acordeonul, iar eu ma asezam in genunchi ca sa pot sa cant, pentru ca eram prea mica, iar instrumentul era prea greu ca sa-l pot tine in brate. Prima mea melodie pe care am cantat-o la acordeon era un tango – <<Amintiri, amintiri…>>. Nu m-a invatat nimeni, mama doar mi-a pus acordeonul in brate si a trebuit sa invat singura, apasand pe rand toate clapele ca sa iasa melodia pe care o aveam eu in minte, auzita la cei mari. La noi in sat, cantecele mergeau de la unul la altul, din poarta in poarta, toata lumea canta si fara sa aiba o ocazie anume: nunta, botez, petrecere. In fiecare seara se incropea un concert, la poarta unuia dintre noi. Imi amintesc ca, atunci cand incepeam eu sa cant, desi eram doar o copila, se aduna tot satul: <<Iar a inceput fata Catincai sa cante>>, spuneau si veneau cu totii sa ma asculte. Catinca – Catanga mi-au pus mai apoi porecla si acesta a ramas numele meu de scena (mama se numea Catinca). Pentru ca nu era atunci lumina electrica in sat, aprindeam cate un foc in fata casei si cantam si dansam in jurul lui, dadeam cu totii un adevarat spectacol. Ne prindea doua-trei dimineata petrecand, desi nu aveam motive de petrecere – eram saraci cu totii iar trentele curgeau pe noi. Dar sufletul ne era liber si usor ca pasarile cerului, puteam sa visam macar si sa ne cantam dorurile. Si parca la lumina focului, sub stele, cantecele noastre erau mai frumoase ca niciodata. Traiam atat de intens, incat vremurile acelea mi se par ca un vis pierdut acum, cand avem de toate, avem bani, dar nu mai avem libertatea si nepasarea de la varsta aceea. Grijile ne-au napadit si pe noi.”, scria, în 2001, Formula AS despre Cornelia Catanga.

Dumnezeu să o odihnească!

Comentarii

- Advertisement -
spot_img
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,851FansLike
562FollowersFollow
356SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii

%d bloggers like this: