spot_imgspot_img

EXCLUSIV: Vezi ce spune edilul Turzii despre degradarea străzii 22 decembrie

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Traficul auto intens, generat de lucrările de la podul peste Arieș, a adus strada 22 decembrie din Turda într-o amplă stare de degradare, deși aceasta fusese asfaltată complet în urmă cu mai puțin de un an.

În aceste condiții, RefleqtMedia a vrut să afle chiar de la edilul-șef al Turzii, Cristian Octavian Matei, de ce s-a degradat atât de mult, dacă lucrările mai sunt în garanție și dacă, odată cu deschiderea Podului peste Arieș, șoferii turdeni și nu numai vor avea parte de două căi de rulare VIABILE, către județul Alba.

„În primul rând, vreau să-i asigur pe cetățeni că aceste lucrări sunt în garanție. Se vor efectua câteva reparatii care se impun anul acesta, iar după finalizarea podului vom trece la finalizarea tututor lucrarilor (cel mai probabil după sărbători, când timpul o va permite), pentru a pregăti recepția!

Motivele le știm cu toții: in primul rând o foarte lunga perioada de timp cu un trafic uriaș doar pe aceasta artera, unele probleme și in proiectare, o multitudine de lucrari de apa-canal, relaininguri cu conducte de canal, pe toată lungimea străzii, etc. Astea nu se văd, nu se simt, nu se știu, știu doar cei implicați.”, a declarat Cristian Matei.

Acesta a mai subliniat că strada va fi adusă exact la stadiul care trebuie până la momentul recepției, astfel că vor exista două benzi speciale pentru transportul în comun, vor exista toate elementele din PMUD, doar că acestea vor fi finalizate anul viitor, după darea în folosință a podului de pe strada Alba Iulia.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

🏆 Legione Câmpia a cucerit rugby-ul feminin!

Cinci luptătoare din Câmpia Turzii, campioane naționale și câștigătoare...

🦅 Vulturii zboară tot mai sus! Lideri neînvinși ai Ligii a 4-a Elite Mureș! 💙🔥

A.F.C. Vulturii Târgu Mureș continuă să domine autoritar Liga...
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social