web analytics
Home DEZVĂLUIRI I-auzi, tupeu! Serviciul de Ambulanță Județean solicită primăriilor din Turda și Câmpia...

I-auzi, tupeu! Serviciul de Ambulanță Județean solicită primăriilor din Turda și Câmpia Turzii să cumpere ambulanță de tip C, FĂRĂ ACOPERIRE LEGALĂ

- Publicitate -

Vedeți, oameni buni, cum minciuna are picioare scurte? La mai puțin de trei luni de când Horia Simu, directorul SAJ Cluj, spunea pentru RefleqtMedia că ambulanțele NU SUNT FOLOSITE ÎN FUNCȚIE DE LOCALITATE, ci în funcție de disponibilitate, vine Doru Irimia, directorul medical al SAJ să-și contrazică șeful!

În luna noiembrie a anului trecut, site-ul nostru de știri vă prezenta un caz grav de management al ambulanțelor din zona Turda – Câmpia Turzii: victimele unui accident petrecut la Viișoara au fost în real pericol, deoarece ambulanțele care deservesc Câmpia Turzii erau trimise, în același timp, una la Bercheș și cealaltă la Căianu Vamă.

În acea zi, contactat de RefleqtMedia, directorul SAJ Cluj, Horia Simu, declara: „

„Avem o problemă cu personalul și ar trebui mai multe resurse, însă nu putem vorbi despre ambulanțe pentru Câmpia Turzii sau pentru Turda … există ambulanțe PENTRU JUDEȚUL CLUJ.

Principiul pe care se face dispecerizarea este cea mai apropiată ambulanță disponibilă.

Ambulanțele din Câmpia Turzii acționează, la nevoie, chiar și pe teritoriul altor județe. Cineva răspunde de aceste lucruri”, ne-a spus, lapidar și evaziv, Horia Simu.”

Acum, la 2 luni de la acel eveniment, oficialii Serviciului de Ambulanță Județean „S-AU SUCIT” și afirmă că primăriile de la Turda și Câmpia Turzii ar trebui să cumpere o ambulanță de tip C, adică una dotată cu terapie intensivă mobilă.

”Ambulanța dotată cu terapie intensivă lucrează 24 de ore din 24. Doamne ferește dacă pică, trebuie să trimitem noi de la Cluj”, zice Doru Irimia, director medical SAJ, pentru ZiardeCluj

Păi cum, o dăm din vals în tango, atunci când vine vorba despre siguranța oamenilor?

În conformitate cu legislația în vigoare, Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj se subordonează ierarhic Direcției de Sănătate Publică Cluj, care se subordonează Ministerului Sănătății, prin urmare este de apanajul acestor instituții atât să CUMPERE ambulanțe, cât și să ANGAJEZE ambulanțieri.

Pe de altă parte, în eventualitatea în care Primăria Turda și Primăria Câmpia Turzii, împreună cu primăriile din Petreștii de Jos, Aiton, Ciurila, Săndulești, Tureni, Mihai Viteazu, Moldovenești, Iara, Luna, Călărași, Viișoara, Tritenii de Jos, Ceanu Mare și Frata își dau mâinile și cumpără o ambulanță de tip C, care costă aproximativ 100.000 de euro, adică 500.000 de lei noi, iar aceste entități donează ambulanța către Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj, care este certitudinea pe care primarii din zonă o au că acea ambulanță va fi localizată la Turda și nu trimisă oriunde altundeva în județ?

Teoretic, ar trebui ca SAJ-urile să nu se implice în jocurile politice murdare, pe care le joacă USR în această perioadă, cu atac direct la primarii PNL din zonă, însă… practic, când ai mantia protectoare a unui sirian deasupra capului tău și știi că nimeni nu te poate ataca, faci pe nebunul, ȘI CU AJUTORUL PRESEI MANIPULATOARE!

Revenind la achiziția de ambulanțe, Ministerul Sănătății a aprobat, în 12 septembrie 2018, achiziționarea de 1200 de ambulanțe NOI!

“Se vor achizitiona 242 ambulante de tip A, 375 ambulante de tip B4x2, 505 ambulante de tip B4x4 si 122 ambulante de tip C, in valoare totala de 476.857.000 lei. Achizitia autospecialelor va fi efectuata in cadrul unor proiecte prin care se urmareste imbunatatirea capacitatii de interventie la urgentele medicale in Regiunile Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Nord-Est si Centru”, se arata intr-un comunicat transmis, joi – 12 septembrie, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 

Oare din cele 1200 de ambulanțe, la nivelul județului Cluj nu a fost achiziționată nici măcar O AMBULANȚĂ DE TIP C?

Comentarii

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,700FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii