- Advertisement -
În această seară, candidatul ALDE la funcția de Primar al Municipiului Câmpia Turzii, GAL Avram Marius, a postat un clip video prin care anunță că, după 27 septembrie, va muta Piața Mare, înapoi în piața Unirii, acolo unde – spune el – este locul pieței.
„Stimați cetățeni ai municipiului Câmpia Turzii, localitatea noastră deține una dintre cele mai bune piețe din zonă, unde producătorii agricoli și agenții economici din Transilvania își vând produsele autentice românești.
Toate administrațiile locale anterioare au întreținut, dezvoltat și respectat acest sector deosebit de important pentru întreaga zonă.
Din păcate însă, nu putem spune același lucru și despre conducerea PNL și actualul primar, care fără să ne consulte, au mutat Piața într-o zonă improprie comerțului ambulant.
La propunerea dumneavoastră și după ce m-am consultat cu producătorii din piață, VĂ ASIGUR că după 27 septembrie voi muta piața înapoi, acolo unde îi este locul!
Pentru noi este foarte important să respectăm dorința cetățenilor!”, a mai spus Avram Gal.
- Advertisement -
Comentarii