A fost lansată harta-firmelor.ro, o platformă gratuită

- Advertisement - Publicitate Publicitate Publicitate Publicitate Transilvania Impact Publicitate Transilvania Impact Publicitate
- Advertisement - Publicitate AWE Infra Turda

București, 29.09.2026 — A fost lansată public harta-firmelor.ro, o platformă online care permite oricui să verifice gratuit cine se află în spatele unei companii din România. Instrumentul reunește informații din registre publice, respectiv ONRC, ANAF, SEAP și Monitorul Oficial, și le prezintă sub forma unei hărți de relații între firme, acționari și administratori.

Utilizatorii pot consulta profilul complet al unei companii, acționariatul și administratorii, istoricul corporativ și datele financiare, precum și legăturile indirecte cu alte firme. Platforma semnalează situațiile de risc, precum intrarea în insolvență, litigiile aflate pe rol sau publicările în Monitorul Oficial, și arată contractele obținute din bani publici. O hartă interactivă permite explorarea firmelor dintr-o localitate, un oraș sau de pe o stradă, grupate pe adresă.

Odată cu lansarea, platforma introduce în versiune beta Analistul, un instrument care răspunde la întrebări formulate în limba română despre firme, persoane și bani publici. Pentru fiecare răspuns sunt afișate sursele din registrele publice pe care se bazează, astfel încât informația să poată fi verificată independent. Analistul este disponibil la harta-firmelor.ro/analist.

Platforma a fost dezvoltată de Radu Ciocan, fondatorul SICAP.ai, și Alexandru Angelescu, împreună fondatorii SICAP.pro, platformă de analiză a achizițiilor publice din România și Uniunea Europeană.

„Am pierdut ani întregi verificând cine e în spatele unei firme înainte de o colaborare. Informația era publică tot timpul, doar că împrăștiată în registre care nu vorbesc între ele. Noi nu am adus date noi, am pus la un loc ce exista deja”, a declarat Alexandru Angelescu, cofondator al platformei.

În ultimele săptămâni, harta-firmelor.ro a fost folosită în investigații publicate de PRESShub, privind exploatările ilegale de agregate minerale din județul Olt, și de România Curată, în proiectul de investigații de mediu Verde Curat. Proiectul a fost prezentat și în Ziarul Financiar, în emisiunea ZF IT Generation.

Consultarea platformei este gratuită. Harta Firmelor lucrează exclusiv cu informații deja publice în registrele oficiale. 

- Advertisement - Publicitate Nacele Cluj
spot_img

Latest articles

Related articles

spot_img