

Un oraș merită descoperit și prin locurile în care îți vine să rămâi. Din 2 octombrie, Câmpia Turzii are un asemenea loc: „3 Lacuri”, noul spațiu cultural-recreativ în care apa, natura și curiozitatea dau întâlnire oamenilor.
Inaugurarea a reunit, alături de primarul Dorin Nicolae Lojigan, oficialități și invitați, între care președintele Senatului, Mircea Abrudean, și ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, dar și numeroși reprezentanți ai mediului academic, administrativ, politic și economic din întregul județ Cluj. Evenimentul a marcat încheierea unei etape de investiții și începutul vieții publice a noului obiectiv. De la Darius Mârza de la Wonderland Resort, la Marinela Marc – șefa învățământului clujean, la Cristian Matei – primarul Turzii, până la primarii comunelor învecinate: Ioan Roman – Viișoara, Călin Fărgaciu – Săndulești, Aurel Giurgiu – Luna, Cristian Cherecheș – Frata, Septimiu Mărginean – Tritenii de Jos, toți au fost alături de Câmpia Turzii, în acest eveniment special.









„3 Lacuri” și Conacul Szentkereszty – Bethlen, DE VIZITAT
Potrivit declarațiilor primarului la inaugurare, proiectul reprezintă o investiție de aproximativ 10 milioane de euro, realizată din fonduri europene și din bugetul local. Dorin Lojigan a legat deschiderea complexului de ambiția de a atrage vizitatori la Câmpia Turzii, alături de Conacul Szentkereszty-Bethlen.
Pentru administrația condusă de Dorin Lojigan, „3 Lacuri” este o reușită care merită pusă în lumină. Să transformi potențialul unui loc într-o destinație pentru comunitate cere viziune, consecvență și capacitatea de a duce un proiect până la capăt. Prin această investiție, primarul dă orașului un nou motiv de mândrie și vizitatorilor un motiv în plus să-i treacă pragul.
Alături de Conacul Szentkereszty-Bethlen, „3 Lacuri” conturează imaginea unei Câmpii Turzii care își pune în valoare patrimoniul și natura. Este o direcție de dezvoltare cu ambiție, prin care orașul poate deveni o alegere pentru timpul liber al celor din regiune.
ADRIAN SOPORAN – SENZAȚIONAL
Evenimentul a fost prezentat și moderat de Adrian Soporan, unul dintre cei mai eleganți, carismatici și apreciați oameni din administrația ghirișeană.
Prin vocea sa calmă și blândă, dar și cu cuvinte ghidușe, înșirate la microfon, Soporan a transformat inaugurarea într-un eveniment cald, cochet, specific unui oraș emergent.
Vă așteptăm la 3 Lacuri într-un ambient FANTASTIC
Oferta de vizitare leagă plimbarea de descoperire. În exterior, pontoanele, traseele pentru biciclete, observatoarele ornitologice și potecile din jurul lacurilor sunt completate de locuri de joacă și zone pentru sport. În interior, acvariile și expozițiile dedicate florei și faunei Câmpiei Transilvaniei oferă o altă perspectivă asupra naturii din apropiere.
Pentru copii, o asemenea vizită poate începe cu un pește urmărit prin sticla unui acvariu și poate continua cu întrebări pe care, până atunci, nu și le-au pus. Pentru părinți, poate fi ocazia de a descoperi împreună cu ei. Pentru ceilalți vizitatori, un motiv de a încetini pasul și de a privi mai atent.
Aici se află și miza unui asemenea proiect: în posibilitatea de aaduce generații diferite în același loc, fiecare cu propriul motiv de a reveni. O plimbare, o ieșire cu familia, câteva ore de mișcare sau întâlnirea cu lumea vie din jurul nostru pot deveni parte din viața orașului.
Prețuri și tarife „3 Lacuri”
Din 3 octombrie, „3 Lacuri” este deschis vizitatorilor. Programul este de marți până vineri, între orele 10:00 și 18:00, și sâmbăta și duminica, între 12:00 și 20:00. Accesul în zona exterioară este gratuit. Pentru spațiul de vizitare cu bilet, tariful este de 15 lei pentru adulți și de 10 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari; copiii sub 7 ani beneficiază de gratuitate.
Inaugurarea rămâne prima pagină. Povestea locului se va scrie prin oamenii care îi vor trece pragul, prin întrebările copiilor și prin plimbările care se vor repeta.
„3 Lacuri” și-a deschis porțile. De acum, Câmpia Turzii are încă un răspuns la întrebarea: „Unde mergem?”











