web analytics
Home Advertorial Care sunt hobby-urile preferate ale românilor în 2020

Care sunt hobby-urile preferate ale românilor în 2020

- Publicitate -

Năravurile românilor s-au schimbat destul de mult în ultimele două decenii. Tehnologizarea a fost principalul „vinovat”, însă cu toate acestea, multe dintre pasiunile tradiționale ale poporului nostru au fost păstrate. Așadar, printre hobby-urile listate mai jos veți găsi atât activitățile moderne, cât și unele dintre cele care sunt populare încă de pe vremea bunicilor noștri.

Sportul – Chiar dacă stadioanele din majoritatea orașelor din țară erau goale în ultimii ani, interesul românilor față de sport nu a scăzut, ci mai de grabă, a migrat. De exemplu, Simona Halep este un bun promotor al tenisului, CSM București al handbalului, Echipa Națională tenisului de masă feminin, iar Alba Blaj al voleiului. Pe lângă privit, anumitor persoane le place mult și să facă mișcare, de aceea vedem deseori pe stradă sau în parcuri persoane care fac jogging sau merg pe bicicletă, iar numărul celor care practică sporturi în mod organizat a crescut exponențial în ultimul deceniu.

Uitatul la televizor – este unul dintre cele mai nesănătoase hobby-uri, dar și probabil, cel mai popular din țara noastră. Aici includem atât clasicele posturi TV, unde pot fi găsite de toate, de la desene animate pentru copii și până la dezbateri politice, cât și aplicațiile de streaming, care pun la dispoziția utilizatorilor nenumărate filme, documentare și seriale. Atenție: ceea ce face privitul la TV și mai nesănătos, este asocierea acestuia cu consumul de alimente și băuturi!

Shopping – Este bine-cunoscut faptul că această activitate este extrem de populară în rândul domnișoarelor și doamnelor, însă nici bărbații nu se lasă mai prejos, mai ales în era digitală în care trăim. Femeile sunt atrase, în primul rând, de articole vestimentare și încălțăminte, în timp ce bărbații sunt mai des tentați de zona de electronice și home&deco.

Internetul – Fără îndoială, acesta a devenit cel mai răspândit hobby în rândul tinerilor din România. Fie că vorbim de gaming, de vizionarea unor clipuri pe YouTube sau de răsfoirea rețelelor de socializare (Facebook, Instagram, Twitter etc.), foarte mulți români sunt pur și simplu nedezlipiți de internet. Adopția rapidă a smartphone-urilor în țara noastră, chiar și în mediul rural, a dus la o creștere neașteptat de rapidă a numărului de utilizatori ai internetului, chiar și în spațiul rural.

Jocul de table – Românilor le place să joace table în special pentru socializare, pe lângă jocul în sine. Bărbații se strâng deseori, în grupuri mai mici sau mai mari, în interior sau în aer liber, pentru a juca table. Este un joc practicat la toate vârstele, însă cu precădere la tinerețe și la vârsta a 3-a, adică atunci când persoanele au mai mult timp liber la dispoziție. Pentru unii, tablele reprezintă un înlocuitor pentru experiența jocurilor de cazinou, cum ar fi Sizzling Hot, așa că nu de puține ori se întâmplă să vedem cum există și anumite mize în partidele de table.

Ieșitul la terasă – Indiferent că vorbim de bodegi de cartier sau de terase de lux, românilor le place foarte mult să-și petreacă timpul, în aer liber, alături de prieteni. De multe ori, acest obicei este legat direct și de consumul de preparate la grătar și de băuturi alcoolice. Atracția românilor față de această activitate a fost atât de intensă, încât numeroși tineri au ieșit să petreacă împreună, la numai câteva minute după ce terasele au fost redeschise după încetarea stării de urgență.

Gătitul – Nu de puține ori auzim cum românii se plâng de calitatea preparatelor de la anumite localuri, fapt pentru care preferă, uneori, să-și prepare singuri mâncărurile preferate. Un studiu realizat de Visa indică faptul că trei sferturi dintre români au un hobby pe care îl pot transforma în bani în timpul liber, însă doar 40% chiar sunt dispuși să își transforme pasiunea într-o afacere. În ceea ce privește hobby-ul culinar, nu de puține ori se întâmplă ca românii pasionați să facă cursuri specializate sau să-și deschidă propria afacere.

Cititul – Chiar dacă unul din 5 români nu a citit niciodată o carte, conform unui studiu IRES, iar analfabetismul funcțional este îngrijorător, 6.5% dintre români cumpără anual cel puțin o carte – potrivit Eurostat. Avem cele mai puține librării raportate la numărul de locuitori din Uniunea Europeană, însă trebuie să recunoaștem că românii recurg deseori la metode neortodoxe pentru a-și procura materiale, în special în format digital. Cei care sunt pasionați de citit, chiar dacă au programul încărcat, reușesc să-și petreacă câteva zeci de minute seara cu cartea în brațe, chiar înainte de culcare.

Colecționarea – Această ocupație poate avea extrem de multe forme: timbre, monede, jucării, obiecte vechi, bijuterii, cărți, ceasuri, abțibilduri, scrisori, vederi, aparate etc. Persoanele care sunt atrase de acest hobby pot veni din orice tip de categorie socială: cei foarte bogați colecționează mașini de epocă, ceasuri de lux și opere de artă, în timp ce cei lipsiți de posibilități se limitează la lucruri pe care și le permit, chiar dacă uneori fac eforturi pentru a le achiziționa.

- Advertisement -
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,200FansLike
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

Ziua și accidentul pe A3 – un autoturism s-a răsturnat

Nu trece o zi fără să se întâmple câte un eveniment nefericit pe A3 Turda  - Gilău. „O autospecială a fost alertată, în...

Daghemana Câmpia Turzii ANGAJEAZĂ!

Magazinul alimentar, Daghemana Câmpia Turzii, angajează VÂNZĂTOARE! Se oferă: salariu atractiv condiții sigure de lucru contract pe perioadă NEDETERMINATĂ Relații la telefon: 0722246231

Angajare la Transilvania Impact Import Export

Transilvania Impact Import Export angajeaza sofer profesionist cat B+E pentru pompa de beton stationara. Mai multe detalii la numarul de telefon 0720.600.620 CV se pot depune la...

Daghemana ANGAJEAZA!!!

SC Daghemana Com SRL angajeaza! Se cauta sofer, categoria D, cu ATESTAT! INFO LA TELEFON: 0722246231

Ultimele știri

Accident spectaculos la Transilvania Rally

O etapă de raliu desfășurată pe ploaie, pe traseu de munte, nu putea să nu fie fără evenimente rutiere. „În cadrul etapei de...

Ziua și accidentul pe A3 – un autoturism s-a răsturnat

Nu trece o zi fără să se întâmple câte un eveniment nefericit pe A3 Turda  - Gilău. „O autospecială a fost alertată, în...

Ororile de la Hărcana, comemorate prin construirea UNEI BISERICI!

Astăzi, în prezența ÎPS Andrei, a Primarului - Cristian Matei, a deputatei - Cristina Burciu și a zeci de localnici, a fost...

Victorie pentru Arieșul Turda, la Galda

Într-un meci disputat pe un teren aproape imposibil, Sticla Arieșul Turda a reușit să se impună, cu 3-1, în deplasare, în compania...

Caracatița USR Turda

Pentru că, sub identitatea anonimă T9, simpatizanții USR-ului turdean s-au hotărât să vorbească despre „Caracatița lui Matei”, am decis să vorbim pe...
- Advertisement -