Iată ce trebuie să faceți dacă mergeți la medicul de familie sau la consult de specialitate și nu aveți Covid-19, după 15 mai

0
648

Reguli de organizare și desfășurare a activităților în unitățile sanitare non-COVID


În acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților care se prezintă la
spitale se va încerca, pe cât posibil, evitarea internării și efectuarea tratamentului
medical la domiciliu/ambulatoriu.

Din cauza transmiterii comunitare a SARS-CoV-2 în Romania, toți pacienții care se
internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, motiv pentru care este
obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecției la toate procedurile
medicale efectuate, conform ghid INSP.

La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și în funcție de
simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare
(zone tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (conform
recomandărilor INSP).

Pacienții suspecți (care poartă obligatoriu mască) vor fi preluați de la triaj si
conduși în zona tampon de personalul anume desemnat, pe un circuit separat față de
restul bolnavilor.

Daca numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi
internați câte doi într-un salon, însă cu respectarea unei distante de minim 2 metri între
aceștia.

Pacienții vor purta mască pe toată perioada internării în zona tampon.
Personalul medical din zona tampon va fi echipat corespunzător (halat de unică
folosință peste uniforma de spital, mănuși, boneta, mască).

Se recoltează probe conform procedurii privind prelevarea și transportul probelor
biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 și se trimit la Laboratorul Analize
Medicale, împreuna cu Formularul de însoțire probe recoltate.

În cazul pacienților internați în zona tampon, având rezultat pozitiv, medicul
curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat
managementului pacienților infectați COVID-19 conform reglementarilor legale în
vigoare. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient.

Persoanele prezentate și care în urma triajului nu au fost considerate cazuri
suspecte, vor fi internate în secțiile aferente patologiei prezentate cu asigurarea unei
distanțe de minim 2 metri între pacienți.

Fiecare unitate sanitară cu paturi are obligația de a-și revizui circuitele funcționale
și procedurile de lucru conformitate cu principiile generale prezentate mai sus.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare