Ludușean reținut pentru furt calificat

0
718

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 3 Poliţie au identificat în flagrant şi reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, din oraşul Luduş, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Cel în cauză, la data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 01.00 ar fi distrus geamul unui autoturism care se afla parcat în cartierul Gheorgheni, din municipiul Cluj-Napoca, cauzând un prejudiciu în valoare de 1000 lei.

Ulterior, în jurul orei 01.30, acesta ar fi sustras din interiorul unui alt autoturism, de pe raza aceluiaşi cartier, mai multe obiecte, respectiv o geantă care conţinea un laptop, cabluri de alimentare şi conectare, un aparat GPS şi o pereche de căști audio.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, acesta fiind reţinut de polițiști pentru 24 de ore.

Ulterior, tânărul a fost prezentat magistraţilor, care au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de acesta.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare