Descarcă DE AICI adeverința de angajator și declarația pe proprie răspundere, care vor fi ABSOLUT NECESARE începând de mâine!

0
328

Începând de mâine, 25 martie 2020, prevederile articolului 4 din Ordonanța Militară nr. 2 din 21 martie 2020 devin OBLIGATORII.

Astfel:

„În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este
esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și
animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor
vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală
a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

(…………)

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să
prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de
angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să
prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată
în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa
locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și
semnătura.”

Pentru RefleqtMedia are în vedere interesul cititorilor săi, vă punem DIN NOU la dispoziție documentele, în firmat .pdf, stipulate mai sus.

Dați click și descărcați-le!

Declaratie-_i-adeverin_a.docx.docx.docx

RefleqtMedia pe rețelele de socializare