Bună dimineața și ție, Cozmin Sașa!

0
399

Hai că s-a trezit și președintele Pro România din Câmpia Turzii, Cozmin Sașa, să acapareze niște capital electoral, profitând de situația cu noul coronavirus!

Așa se face că, în urmă cu 15 minute, a publicat un (să-i zicem) comunicat de presă foarte interesant, pe care-l redăm în cele ce urmează:

In această perioadă marcată de amenințarea răspândirii cu repeziciune a noului coronavirus SARS-CoV-2, nevoia de informare publică și de transparență din partea autorităților este imperios necesară!


Astfel, in baza legii 544 din 12 Octombrie 2001, solicit Primarului mun. Câmpia Turzii, dl. Dorin Nicolae Lojigan, să apară in fața opiniei publice cu un comunicat sau o conferința de presă, prin care sa ne informeze asupra modului in care Primăria intenționează să gestioneaze această situație.


De asemenea, având in vedere cele 25 de cazuri de persoane aflate in regim de izolare la domiciliu, pe raza municipiului Câmpia Turzii, cred ca este de interes public sa știm care este situația acestora d.p.d.v. clinic, care sunt nevoile acestor oameni și dacă există un sistem de monitorizare din partea autorităților locale, in așa fel încât sa le fie restrâns dreptul la liberă circulație, conform ART. 2 din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României!


In cazul in care Primăria nu a conceput un astfel de plan, ii sfătuiesc sa acționeze de urgență in acest sens! Dacă se consideră oportun, in mod voluntar îmi ofer sprijinul pentru a contribui la elaborarea unei “strategii locale de reziliență” la nivelul municipiului Câmpia Turzii, cu scopul de a minimiza efectele riscului infectării populației cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Cozmin Sasa, Președintele Pro România Câmpia Turzii

Sa fim sănătoși cu toții!”

Iar acum, haideți să disecăm nițel acest comunicat pentru ca dumneavoastră, cititorii de presă, să vă faceți o imagine clară asupra felului în care se face politica în orașul Câmpia Turzii.

  1. Dacă vrei răspuns la o cerere adresată în baza legii 544/2001 … TRIMIȚI CEREREA LA REGISTRATURA PRIMĂRIEI – nu te apuci să faci circ pe net.

2. De două săptămâni încoace, cu o frecvență INTENSĂ primăria remite comunicate de presă despre ce face pentru a limita răspândirea Covid-19, dar și despre CEEA CE TREBUIE SĂ FACĂ FIECARE DINTRE NOI pentru limitarea acestei pandemii globale.

3. Verificarea persoanelor izolate la domiciliu intră în atribuțiile DSP Cluj și ale Poliției Naționale și, devreme ce suntem în stare de urgență, Poliția Locală a intrat în subordinea celei naționale, deci Primăria nu mai are nicio atribuție în acest sens, decât aceea de a le duce alimente celor înscriși pe listele DSP-ului … ceea ce și face!

4. Președintele Pro România s-a oferit voluntar să contribuie la … o strategie de reziliență locală … foarte admirabil, doar că același președinte nu este altceva decât un inginer, fără studii de management al riscurilor sau de reziliență – îi recomandăm să ia legătura cu domnul Victor Aileni, dar și cu doamna Mădălina Neacșu – care sunt EXPERȚI pe reziliență urbană.

Dincolo de toate aceste aspecte, ni se pare super amuzant, dar și de o ipocrizie rară cum, la mai puțin de o săptămână decând Pro România anunța, cu emfază, suspendarea oricărei activități pre-electorale, aceste practici politico-electorale ale partidului denumit anterior par să se ÎNMULȚEASCĂ.

Bună dimineața, Cozmin Sașa, nu toți suntem proști și creduli!

RefleqtMedia pe rețelele de socializare