Un răspuns pentru domnul, Emil Turdean!

0
290

În ultima perioadă, fostul președinte al USR Turda, Emil Turdean, a lansat o adevărată campanie de atac împotriva acelor jurnaliști locali care nu neapărat fac jocurile politice ale puterii sau ale opoziției.

La un articol publicat de subsemnatul, în care spuneam că Turdean a promis „să strângă robinetul banilor publici veniți înspre presă”, omul de afaceri a postat următorul comentariu:

Emil Turdean esti pe aratura ,ca de obicei.Stiu ca sunteti frustrati,dar cand luati banii turdenilor prin contractele voastre cu Primaria sa denigrati ,sa scrieti cum e vremea si cand nu avem curent,va place?.Turdenii nu sunr atat de prosti sa nu faca diferenta intre o intreprindere sau societate comerciala si Primarie..De ce nu te lauzi cu contractele tale de la persoane juridice (societat)din care tu iti asiguri existenta.,dar nu ai cum e mai comod direct de la Primarii..REPET NU SE JUSTIFICA SUMELE PRIMITE DE LA ANUMITE PRIMARII CATRE ZIARISTI ,AVAND IN VEDERE MUNCA PRESTATA DE VOI,si asta o sti foarte bine si sunt convins ca un primar care vrea binele cetatenilor nu iroseste banii cetetenilor,doar care au nevoie de laude,asa ca va ppropun sa mai puneti in sosete ptr zile negre. Spoorrr”

Las la o parte retorica pasiv-agresivă a domnului Turdean și-i răspund în cel mai profesionist mod cu putință, chiar aici pe  RefleqtMedia să vadă toți turdenii cam despre ce este vorba.

Bunăoară, majoritatea membrilor și simpatizanților USR Turda au ajuns la o concluzie greșită, potrivit căreia noi, jurnaliștii locali, am primi bani degeaba.

„Ce mare lucru să publici un comunicat de presă pe care ți-l trimite altcineva?” este întrebarea simplistă pe care, tot mai des, adepții USR-ismului local o adresează în public. Dacă lucrurile în viață ar fi atât de simple, ar fi perfect și n-ar mai fi nevoie de jurnaliști, însă … lucrurile în viață sunt complicate.

Munca pe care o depun eu, personal, pentru a menține sus traficul RefleqtMedia este una nu neapărat titanică, însă foarte voluminoasă, în fiecare zi fiind nevoit să găsesc subiecte, să realizez investigații și să aleg ca furnica, după un grăunte de informație care să genereze trafic, audiență, remarketare facebook și alte astfel de lucruri despre care nu multă lume știe.

Dacă un comunicat de presă remis de o primărie ar fi postat pe un site care NU ARE TRAFIC … atunci da, nu ar merita banii, dar când un comunicat de presă este publicat pe un site cu 2-3-4000 de unici din localitatea respectivă, atunci altfel stau lucrurile.

Înțeleg, domnul Emil Turdean este un inginer agronom de mare valoare și îl felicit pentru asta, însă în PR, publicitate, marketing, SEO, jurnalism nu are habar și de-asta își permite să scrie tot felul de bazaconii.

Noi, ăștia care ne facem treaba bine în jurnalismul local, chiar scriem știri de interes, de impact, care atrag oamenii pe site-uri și o facem cu o frecvență care ar face pe oricine să rămână mască.

Una este să scrii un articol la 2-3 zile … așa cum fac unii și alta este să scrii 12-14 articole pe zi, așa cum face RefleqtMedia.

Pe de altă parte, niciodată ever Facebook și site-ul unei primării nu se va putea substitui unui organ de presă independent, privat pentru că, din punct de vedere sociologic, ceea ce spune și publică o primărie nu are nici jumătate din credibilitatea a ceea ce scrie și publică un site de știri.

Astea sunt informații din culise, informații care țin de domenii „SF” pentru oameni care gândesc simplist, dar care chiar așa sunt, reale, palpabile, cuantificate.

Deci … domnule Turdean, spre conservarea respectului propriu, vă invit ca înainte să vă hazardați în a face comentarii „de combină”, să vă consultați cu oameni care chiar se pricep în domeniu, oameni care au făcut lucruri și performanță pe propria cârcă … nu este de ajuns să fii om nou în politică … treb să fii și om priceput!

RefleqtMedia pe rețelele de socializare