RAZIE DE AMPLOARE, PE TIMP DE NOAPTE

0
60

În noaptea de 19/20 ianuarie, efective mărite din cadrul Poliției municipiului
Cluj-Napoca au acționat pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier,
pentru prevenirea accidentelor de circulație și responsabilizarea participanților la
trafic.


Acțiunea a vizat depistarea și sancționarea celor care conduc cu viteză excesivă,
a celor care conduc sub influența alcoolului și pun în pericol toți participanții la
trafic.

În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Biroului Rutier, precum și din
cadrul altor secții de poliție de pe raza municipiului. De asemenea, au participat
și funcționari din cadrul Poliției Locale.

Acțiunea s-a desfășurat în zona cartierelor Mărăști, Gheorgheni, precum și în
Piața Gării și pe Calea Baciului.

Au fost verificate 58 de autovehicule și legitimate 62 de persoane. În cadrul
acțiunii, a fost constatată o infracțiune rutieră, fiind depistat un conducător auto
cu o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul acestuia
a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența
alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

Totodată, pentru neregulile constatate la regimul circulației pe drumurile publice
au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale.

Acțiunile vor continua pentru prevenirea accidentelor rutiere și salvarea de vieți
omenești.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare