BREAKING: Scandalul de la Spitalul „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii capătă o natură PENALĂ!

0
132

Ieri dimineață, RefleqtMedia v-a prezentat punctul de vedere al medicului cardiolog, Csergo Lehel, în legătură cu comentariile de pe rețelele de socializare care instigau la OMOR împotriva medicilor din Câmpia Turzii.

„O întreagă comunitate a reacționat la faptul că o doctorița a vorbit nepotrivit cu familia unei paciente.

Dar nu am văzut nicio reacție publică, din partea nimănui, la faptul că medicii din Câmpia Turzii sunt umiliți în public, acuzați fără dovezi și chiar amenințați cu moartea.

Am fost numiți incompetenți, șpăgari, criminali, mizerabili, nesimțiți. Și toate astea pe pagina de Facebook a unui ziar. Până unde merge libertatea pe Internet? Nimeni nu răspunde de afirmațiile făcute, de acuzațiile aduse? Care este responsabilitatea administratorului acestei pagini? Nu ar trebui să modereze postările și să le elimine pe cele cu caracter jignitor sau pe cele care instigă la ură? Poate mă ajută cu un răspuns prietenii cu pregătire juridică.

Faceebook este un spatiu public și cei care posteaza aici sunt responsabili pentru postarile lor.
Cine are nemultumiri față de activitatea medicilor poate depune o sesizare la Directiune, Poliție sau Colegiul Medicilor. Dar până nu există o condamnare definitivă, nimeni nu are dreptul să ne numească incompetenți, spăgari sau criminali.”, a declarat medicul cardiolog pe rețelele de socializare.

Ei bine astăzi am aflat de la conducerea Spitalului „Dr. Cornel Igna” că la Poliția Municipiului Câmpia Turzii a fost depusă o sesizare cu privire la comentariile incredibile proferate pe rețelele de socializare.

„Medicii se simt amenințați și există o stare de temere reală în sânul colectivului spitalului. Am decis să depun această sesizare pentru ca organele de cercetare penală să-și spună cuvântul, iar astfel de afirmații de genul „trebuie tranșată și pusă în pungi negre” să nu mai fie proferate la adresa medicilor.”, a declarat Adrian Antal – managerul Spitalului „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error