Cât de eficient este Dorel Fodorean, comandantul Poliției Câmpia Turzii ?!

0
640

A venit momentul ca instituțiile statului român să dea socoteală presei și opiniei publice pentru faptele lor și a venit momentul ca RefleqtMedia să ia la întrebări IPJ Cluj, cu privire la eficiența Comisarului Șef de Poliție, Dorel Florian Fodorean.

Am făcut, așadar, o cerere pe 544 către IPJ Cluj în care am solicitat o prezentare comparativă a criminalității din Câmpia Turzii, în perioada 2017-2019, iar răspunsul ne-a uimit.

Având în vedere datele solicitate de dumneavoastră vă aducem la cunoștință că, în cursul anului 2018, în municipiul Câmpia Turzii au fost înregistrate un număr de 112 infracțiuni săvârșite cu violență, 110 dintre acestea reprezentând infracțiunea de lovirea sau alte violențe, alte 2 fapte fiind înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

 Pe raza localităților Luna, Viișoara, Tritenii de Jos și Ceanu Mare din județul Cluj, în cursul anului 2018 au fost înregistrate, în total, 55 de fapte penale săvârșite cu violență, 52 dintre acestea reprezentând infracțiunea de lovirea sau alte violențe, alte 3 fiind înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În perioada ianuarie-noiembrie a.c., în municipiul Câmpia Turzii au fost sesizate un număr de 96 de fapte penale săvârșite cu violență, 93 dintre acestea privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, respectiv alte 3 fapte penale fiind înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Pe raza localităților  Luna, Viișoara, Tritenii de Jos și Ceanu Mare din județul Cluj, în perioada ianuarie-noiembrie 2019, au fost sesizate în total, un număr de 36 de fapte penale săvârșite cu violență, respectiv a infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Urmare a solicitării dumneavoastră privind numărul infracțiunilor săvârșite cu violență, de către autori necunoscuți, pe raza municipiului Câmpia Turzii, vă informăm faptul că, în anul 2017 au fost înregistrate 10 astfel de fapte, în anul 2018 – 4, respectiv 2 în perioada ianuarie-noiembrie 2019.” – transmite IPJ Cluj.

Așadar, poate că Dorel Fodorean nu este cel mai bun polițist în materie de campanii PR sau evenimente speciale, dar când vine vorba să pună piciorul în gât infracționalității, putem spune că atât Dorel Fodorean, cât și TOȚI subalternii săi, sunt niște bad ass cops! 

Felicitări, Poliția Municipiului Câmpia Turzii!

RefleqtMedia pe rețelele de socializare