EXCLUSIV: Topul primarilor PSD din jurul Turzii – cine ar putea fi „agățat” de conducerea județeană?

0
198

RefleqtMedia v-a prezentat dezastrul înregistrat de PSD Cluj la alegerile prezidențiale de duminică, când partidul condus de Liviu Alexa a izbutit doar 10.43% la nivel județean, și 7% la nivelul Municipiului Cluj Napoca.

Ei bine, pentru că „pe surse” am aflat că înainte de alegerile prezidențiale, Alexa le-ar fi transmis primarilor PSD că dacă scot sub media națională, vor fi trași pe linie moartă, iar în comuna respectivă se va căuta un alt primar, a venit momentul să facem un top al primarilor PSD din mediul rural, zona Turzii, pentru a vedea care dintre aceștia stă cu sabia lui Damocles deasupra capului.

  1. Ana Liliana Moldovan (Ceanu Mare) – primărița ultragiată de Liviu Alexa în cadrul unei ședințe interne a PSD Cluj a scos cel mai mare scor dintre toți primarii PSD din acest top – 26,69% din totalul voturilor valabil exprimate. Nu-i rău pentru o primăriță pe care Alexa o numea „leneșă”.
  2. Călin Fărgaciu (Săndulești) – nu avea cum să scoată mai puțin Fărgaciu, în condițiile în care în penultima săptămână de campanie a avut-o ca oaspete tocmai pe Viorica Dăncilă. În aceste condiții, primarul din Capitala Ardealului a scos 25,15% din voturi.
  3. Valer Sașa (Tritenii de Jos) – cu probleme penale, cu o relație rece cu județul și cu toate problemele pe capul său, Sașa a izbutit să se claseze pe locul al 3-lea în topul nostru, înregistrând un scor de 22.99% din totalul voturilor valabil exprimate.
  4. Ioan Roman (Viișoara) – Se pare că după ce șeful PSD Cluj le-a atacat, în mod public, primarul, viișorenii au decis să întoarcă armele, votând masiv cu Iohannis. Totuși, scorul lui Roman nu este de neglijat – 21.86%, cu aproape 4 procente mai mult decât la europarlamentare.
  5. Aurel Giurgiu (Luna) – În comuna de pe malul Arieșului se întâmplă ceva ciudat, din punct de vedere politic, iar asta poate fi explicată simplu: lunenii nu îl percep pe Aurel Giurgiu ca PSD-ist, ci ca om. Pe de altă parte, colaborarea comunei Luna cu două entități conduse de liberali, Municipiul Câmpia Turzii și Consiliul Județean Cluj contribuie la paradigma ciudată de la Luna. Scorul scos de PSD la Luna este de 1 7.44%.
  6. Nicolae Făgădar (AITON) – Unul dintre cei mai vechi primari din zonă și un apropiat al fostului lider PSD, Remus Lăpușan  – Nicolae Făgădar nu s-a străduit prea mult NICI LA EUROPARLAMENTARE și nici la prezidențiale. Scorul scos de acesta este mic, aproape la fel de mic ca cel scos de Alexa pe județ – 12.47%.

Ceea ce este ciudat este că NICIUNUL dintre cei enumerați mai sus nu se „bucură” de o imagine proastă în comunitatea lor, ba dimpotrivă. Fiecare dintre primarii de mai sus și-au câștigat mandatele cu scoruri mai mult decât confortabile, deci întrebarea este simplă: va risca Liviu Alexa să le pregătească „dubluri”, adică adversari interni în contextul în care oricare dintre cei 6 poate câștiga și independent funcția de primar?

RefleqtMedia pe rețelele de socializare