Primarul de la Săndulești se crede „Ro-Alert!” – dă 30.000 de lei ca să trimită SMS-uri

0
60

În condițiile în care comuna Săndulești are printre cele mai mici cifre bugetare din zona Turda – Câmpia Turzii, investiția pe care primarul comunei, Călin Fărgaciu, a autorizat-o pare o fantasmagorie.

În această perioadă, Primăria Săndulești a achiziționat … „servicii de transmitere SMS către localnici”, iar pentru asta cheltuie 30.000 de lei.

„Denumirea achiziției: ”Serviciu complex de trimitere SMS catre localnici. – Panou de administrare – Interfata pentru alegere strazi, sat, comuna. Interfata grafica este web, are user management granular, se poate customiza in functie de nevoi specifice, in spate are una sau mai multe baze de date (dupa nevoi), iar prin interfata se poate interactiona cu baza de date si programa trimiteri de sms-uri predefinite.”.”, scrie TurdaNews.net

Ce SMS-uri pot primi localnicii dintr-o comună cu 4000 de locuitori știe numai primarul „high-tech”, Călin Fărgaciu, dar ceea ce este clar este că acea „chivernisire” a banului public cu care primarul sănduleștean se bătea în piept la începutul mandatului a început să se spulbere în contracte pentru … trimitere SMS-uri.

NOTĂ: Fotografia din articol este cu titlu de pamflet

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error