Atunci când site-urile o(poziției) turdene mint și nu fac diferența dintre lei și euro

0
35

Demisia directorului Salinei Turda a fost „speculată” astăzi de celebrul site cu 6000 de unici pe lună, care publică informația pe surse, apoi zice de unul singur că bate câmpii.

Astfel, pe celebrul site între T9-iști a apărut informația potrivit motivul pentru care Marius Mihai Mureșan, directorul demisionar al Salinei Turda ar fi părăsit colectivul executiv al societății deoarece ar fi fost obligat să plătească o factură de … 85.000 de euro.

„Adevărata bombă a fost însă o factură pentru servicii întreținere prin care ar fi urmat să se plătească peste 80.000 de euro pentru mentenanța camerelor video și a barierelor de control. ”La această sumă aveai impresia că vor să supravegheze Salina direct prin satelit și cu drone din stratosferă. Parcă era abonamet la NASA. Era mentenanță, nici macar montare de echipamente noi”, spune o sursă internă din Salina Turda.”, se arată pe site-ul infoaries.ro.

Ulterior publicării articolului, după ce RefleqtMedia a atras atenția editorului că publică informații neconfirmate oficial, acesta a publicat următorul paragraf: Informațiile sunt complet false. Nu e nicio factură de 85.000 de euro, nicio factură de mentenanță. Demisia mea e strict din motive persoanale.Nu știu de unde ați scos cifrele alea”, a precizat Mureșan.”

Defapt, Salina Turda a încheiat un contract pentru modernizarea și extinderea sistemului de supraveghere video, dar nu în valoare de 85.000 sau 80.000 de euro, ci de 89.697,00  RON (19.001,99  EUR), inclusiv TVA.

Prin urmare, iată un nou articol „pe surse”, care se dovedește a fi FALS!

Același site a publicat, în luna septembrie 2017 un articol denigrator la adresa Primăriei Turda, prin care afirma că entitatea locală ar fi plătit 120.000 de lei pentru două calculatoare. Ulterior, editorul s-a contrazis singur, spunând că: „Achizitiile sistemelor de calculatoare de 80.0000 de lei si 48.0000 de lei se refera la pachete desktop si nu la achizitia a doar doua calculatoare.”.

Publicarea acestor informații care nu sunt confirmate oficial și nu au nicio legătură cu realitatea reprezintă o practică nocivă pentru perpetuarea încrederii în jurnalism, iar Asociația Profesioniștilor din Presa Clujeană, a cărui membru este Horea Hudrea, de la infoaries.ro ar trebui să se sesizeze și să prevină perpetuarea acestor practici nocive.

Îl provocăm, așadar, pe Remus Florescu, președintele APPC, să ia atitudine în acest caz și să intervină asupra jurnalistului care a publicat informații FALSE!

Desigur, din respect și colegialitate pentru Horea Hudrea, păstrăm credința potrivit căreia colegul nostru NU A PUBLICAT ÎN MOD VOIT SAU RĂU-VOITOR informațiile false!

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error