Meciul de Cupa României dintre U Craiova 1948 și U Cluj Napoca a prilejuit un moment tensionat între 55 de suporteri ai lui „U” și șoferul autocarului care trebuia să-i ducă acasă.

După meci, suporterii care erau beți criță s-au luat de șoferul care conducea autocarul.

ProSport.ro a intrat pe fir și l-a intervievat pe șoferul autocarului.

Domnule Naznean, aș vrea să știu de ce i-ați lăsat la Craiova pe fanii lui U Cluj?
Șoferul Marcel Naznean:
 Viața este cea mai importantă pe această lume, iar eu în acel autocar am fost în mare pericol.

Ce vreți să spuneți?
Am plecat cu 55 de suporteri din Cluj de la ora 11:00. Până la Sibiu ei deja se îmbătaseră bine de tot și începuseră să se drogheze. Da! Ați auzit bine. Se drogau în autocar și își vindeau țigări și droguri între ei.

Dacă ați văzut aceste lucruri de ce nu ați anunțat Poliția?
Păi am discutat pe drum și cu Poliția și cu cineva de la Jandarmerie, dar mi-au spus că nu au ce să le facă. Dacă nici Poliția nu rezolvă situația, atunci ce mai este de spus? Mă puteam pune eu singur cu ei?

Și ce ați făcut mai departe?
Am zis să plec cu ei la drum, dar pe măsură ce înaintam spre Craiova, ei se îmbătau și mai tare și se tot drogau! Îmi aduc aminte că veniseră și îmi puseseră sticle cu bere chiar și între picioarele mele, iar eu am luat o bere și am aruncat-o în dreapta mea. Unul dintre suporteri a sărit pe mine și m-a strâns de gât. Mi-a spus că i-am udat pantalonii și că trebuie să îi plătesc acei pantaloni.

Și cum de ați luat decizia să îi lăsați în Craiova?
Am luat decizia asta de capul meu. Nu mi-am anunțat patronul. Nu am mai putut să rezist. Nu mai puteam să stau cu acei drogați. Simțeam că viața îmi este pusă în pericol. I-am lăsat la stadion după ora 21:00, iar după ce am întors autocarul, dus am fost! Mi-am închis telefonul și mi l-am deschis după ce am ajuns la firmă. Știți ce am găsit în autocar? Bâte, bricege, cuțite și tot arsenalul unor huligani. Îmi pare rău că nu am făcut poze ca să vedeți și voi jurnaliștii.”

Patronul firmei Daghemana, Dan Gheorghieș, a declarat că toți suporterii și-au primit banii înapoi pentru cursa de întoarcere, dar și bagajele pe care și le-au lăsat în autocar.

 

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error