Apele Române, luate la întrebări la Prefectura Mureș

0
174

Instituția Prefectului – Județul Mureș a găzduit astăzi ședința Colegiului Prefectural, care s-a deschis cu o informare referitoare la activitatea Administraţiei Bazinale de Apă Mureş desfăşurată pe raza judeţului Mureş.

 

”Guvernul României a alocat fonduri importante pentru amenajarea cursurilor de apă, pentru refacerea lucrărilor hidrotehnice dar și pentru a promova în rândul populației responsabilitatea pe care o avem fiecare în legătură cu gestionarea responsabilă și eficientă a apei. În cadrul Colegiului Prefectural s-a prezentat o informare completă tehnică, sunt foarte multe lucrări fie de întreținere și reparații, fie de investiții, pe cursurile râurilor Mureș, Târna Mare, Târnava Mică, dar și pe o serie de pâraie, Luț, Valea Cărbunarilor, Bistra și Pietriș, Niraj și alte cursuri de apă. Unele lucrări sunt în curs de realizare, altele sunt în stadiul realizării studiilor tehnice și al întocmirii documentațiilor. Din punct de vedere al intervenției la situații de urgență, cei de la Administrația Bazinală de Apă Mureș au fost foarte prompți, prin punerea la dispoziție a utilajelor și a specialiștilor, indiferent de incidentul la care au fost solicitați să intervină,” a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

 

Al doilea punct de pe ordinea de zi a reflectat activitatea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş în primele 8 luni ale anului 2019.

 

”S-au realizat peste 2.100 de controale, s-au luat măsurile de sancționare a agenților economici care nu au respectat legea și, acolo unde produsele nu au corespuns, au fost confiscate și distruse. S-au aplicat amenzi în valoare de peste 1,8 milioane de lei și au fost distruse produse în valoare de peste 880.000 de lei. S-au depus și multe reclamații din partea cetățenilor referitoare la calitatea bunurilor și serviciilor, inclusiv la nivelul Instituției Prefectului, pe care le-am redirecționat spre verificare. Este foarte important să aducem la cunoștința populației neregulile pe care le sesizăm și, mai ales, să educăm cetățeanul cum să se informeze corect asupra produselor și serviciilor pe care le achiziționează,” a precizat Mircea Dușa.

 

Biroul de presă al Instituției Prefectului

Județul Mureș

RefleqtMedia pe rețelele de socializare