În cursul zilei de ieri, atât în presă, cât și pe rețelele de socializare au apărut imagini în care două animale domestice, au fost lăsate libere să pășuneze în Parcul Municipal.

Ca urmare a acestui fapt, Poliția Locală s-a sesizat și a demarat procedura de identificare a stăpânului celor două animale.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un cetățean din Câmpia Turzii, care și-a mai lăsat animalele libere, în trecut, fiind la a treia abatere.

Dacă prima dată, cetățeanul a fost avertizat verbal, iar a doua oară a fost sancționat cu amendă, astăzi s-a dispus, din nou, amendarea acestuia, cu suma de 1000 de lei, conform legii, constatându-se un comportament repetitiv.

Administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii le reamintește cetățenilor să dea dovadă de civilizație și să nu își lase animalele libere pe domeniul public.

Poliția Locală îi îndeamnă pe cetățenii municipiului ca în eventualitatea în care mai sesizează astfel de fapte sau alte acte antisociale să apeleze la numărul de dispecerat 0264-991.

Direcția Relații cu Comunitatea

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error