Negocierile purtate de polițiști, timp de peste 3 ore, cu un tânăr aflat pe marginea unui pod, gata să renunțe la viață, au condus la salvarea acestuia.


Evenimentul a avut loc în cursul nopții trecute, la intrare în localitatea Viișoara.

La data de 13 august a.c., în jurul orei 00:25, un bărbat a sesizat Poliția municipiului Câmpia Turzii cu privire la faptul că un tânăr vrea să se arunce în apă, acesta aflându-se pe podul peste râul Arieș, la intrarea în localitatea Viișoara.


Imediat după sesizare, s-a format o echipă operativă din polițiști din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și din cadrul Secției 4 Poliție Rurală. Aceștia s-au deplasat rapid la fața locului și au inițiat negocieri cu tânărul care se afla pe partea exterioară a balustradei podului de peste Arieș, amenințând că se va arunca.


Totodată, la fața locului a ajuns și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, care a preluat discuțiile, aflând că tânărul în vârstă de 26 de ani, din Turda, ar fi avut o dispută cu iubita sa, acesta fiind motivul pentru care se află în această situație.


După circa 3 ore, polițiștii au reușit să-l determine pe bărbat să treacă pe partea cealaltă a balustradei și să renunțe la actul suicidal.


Acesta a fost transportat la unitatea medicală pentru un consult de specialitate.


Acțiunea a fost sprijinită de un echipaj de pompieri care a asigurat cu o barcă de salvare zona din apropierea podului peste râul Arieș.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error