În timp ce Alin Tișe se laudă, în comunicatele de presă, cu ample realizări ale Consiliului Județean Cluj, societățile din subordinea sa se prăbușesc.

Un caz elocvent este cel al SC Drumuri Județene SA, care are de executat asfaltarea străzilor din comuna Viișoara, lucrare finanțată din fonduri europene.

Este o adevărată bătaie de joc la adresa comunelor și a cetățenilor din mediul rural, o societate de stat își ia un angajament și ne lasă baltă, din câte știu și în insolvență pot continua lucrările, în speranța că se redresează financiar…domnul Călin Platon ne-a cerut o prelungire și a promis ferm că va termina lucrarea, acum și-a dat demisia, iar noi rămânem cu proiectul în aer. Lumea nu înțelege că nu ține de noi, eu ca primar am făcut ce trebuia, am mers și în audiență la Alin Tișe, nu am primit răspunsul pe care-l așteptam….ce că facem acum? O să ne vedem cel mai probabil în instanță! Se va face o evaluare a stadiului fizic al lucrării și vom scoate din nou la licitație ce a mai rămas de executat….ne chinuim să aducem 1 milion de euro la Viișoara, fonduri europene iar ei își bat joc de noi!” spune mâhnit primarul Ioan Roman, citat de TurdaNews.

Societatea Drumuri Județene SA a câștigat licitația, în instanță, după ce inițial comisia de licitație atribuise contractul Societății de Construcții Napoca.

Roman și-a exprimat, în mai multe rânduri, dezamăgirea vis-a-vis de halul în care se mișcă societatea administrată de Consiliul Județean Cluj.

sursa foto: TurdaNews

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error