Este din Câmpia Turzii, este în primii ani de aviație, iar concepțiile ei despre viață denotă faptul că este fană a legii atracției.

Numele ei este Alexandra Cristina Enache. Și-a început cariera ca stewardesă acum trei ani, în Arabia Saudită, iar primii pași spre aviație i-a făcut încă din primul an de facultate, când a obținut atestatul european de membru al echipajului de cabină. După cum mi-a mărturisit, Alexandra a auzit de multe ori în jur că “distanța dintre vise și realitate se numește acțiune!” și a acționat în așa fel încât să intre în aviație cât mai devreme. Mai apoi Alexandra a devenit un exemplu demn de urmat nu doar pentru tinerele din Câmpia Turzii (Cluj), dar și pentru noua generație de stewardese din țară.

De ce ai ales meseria de stewardesă și de ce tocmai la flynas?

Alexandra, pregătită pentru interviu

Încep prin a saluta cu entuziasm toți colegii de breaslă și sunt încântată să împărtășesc cu voi din experiența mea. Pentru unii poate însemna mai mult, pentru alții mai puțin, dar pentru mine, această experiență reprezintă trei ani din viața mea care au conturat ceea ce sunt astăzi. Mereu am considerat acest job o adevărată aventură îmbrăcată în finețe pură. Mi-am dorit acest job de mică, încă dinainte de liceu, dar nu mi-aș fi imaginat vreodată că-l voi începe tocmai în acel colț de lume. Până când, în toamna anului 2015, știind că flynas urma să recruteze chiar în orașul de unde sunt, am decis să merg la interviu de pe o zi pe alta. Prin cât de spontan am luat decizia se reflecta faptul că nu aveam nici o așteptare de la acea zi. Am vrut doar să văd cum se desfășoară un interviu la o companie aeriană, fiind primul de acest gen la care participam. Așa că m-am prezentat la recrutare atât de relaxată, încât nu-mi făcusem nici o speranță. Am vrut doar să văd ce pot. La nici o săptămână după interviu, când am aflat că am fost acceptată, brusc m-am văzut în punctul de a lua o decizie foarte importanta pentru viața mea: “Să stau? Sau să-mi adun într-o valiză tot ce am și să plec într-un necunoscut? Așa că hai, ia-ți un vis și fă din el un drum!” mi-am zis. Deci am decis să plec pentru că nimeni nu va munci pentru mine și viitorul meu, doar eu sunt capabilă să o fac. Și din moment ce Universul mi-a pus în mâini această ofertă, am profitat și mi-am asumat-o. Știam că o șansă ca aceasta nu mi se va ivi atât de des încât să-mi permit să o pierd. Prin acest pas mi-a arătat viața că nu e mereu așa cum vrem noi, ci așa cum trebuie să fie!

Ce calități te recomandă pentru acest job?

Meseria de însoțitor de bord, în ochii mei, reprezintă un tablou complex. În ceea ce mă privește, pentru cine consideră aceasta o calitate, cred că perfecționismul stă la baza principiilor mele în carieră. Având în vedere că ceea ce suntem în interior se reflectă la exterior, consider că bunătatea, ambiția și empatia sunt esențiale în a fi un bun cabin crew. Bineînțeles, completate de alte caracteristici particulare care compun acest tablou. Totodată, ideal ar fi ca prin fiecare experiență pe care o trăim să știm să ne șlefuim tot mai bine calitățile, pentru a ne ajuta pe noi înșine să parcurgem mai ușor drumul în realizarea visului pe care îl avem.

Te-a ajutat experiența anterioară în a alege această meserie?

Sunt de părere că fiecare experiență te pregătește pentru următoarea. Mi-am început cariera profesională în primul an de facultate, cu un job part-time ca sales advisor la H&M. Acolo am avut șansa să cunosc oameni atât de faini, lângă care să mă dezvolt personal și să cresc frumos. Deși a fost o experiență de doar 9 luni de zile, știam că mă apropiam cu fiecare zi de ceea ce îmi doream defapt să fac. Am învățat practic cum să mă raportez la oamenii din jur, mi-am antrenat răbdarea și zâmbetul, care știam că îmi vor folosi ulterior la job-ul de stewardesă.

Cum te-ai pregătit pentru interviu?

Auzisem de flynas încă din timpul pregătirilor în vederea obținerii atestatului european. Fiindcă eram deja familiarizată cu ceea ce presupune această meserie, am făcut din curiozitate un mic research despre companie, înainte de ziua interviului, pentru a afla ceva mai multe detalii. Am avut totodată plăcerea de a o cunoaște personal pe Nicoleta Gherman, trainer, instructor și recrutor în aviație, care mi-a oferit tot suportul și mi-a inspirat profesionalismul necesar pentru a fi sigură pe mine în momentul în care decid să mă prezint la o zi de recrutare pentru orice companie aeriană. Mereu o inspirație și un model demn de urmat pentru noi, generația nouă de însoțitori de bord. Prin urmare, faptul că aveam baza cunoștințelor necesare job-ului, am vorbit la interviu în termeni de aviație și să am un plus de încredere în mine, la interviu.

Întregul interviu poate fi citit pe următorul link