Președintele PNL Ceanu Mare, Virgil Păcurar, a lansat o declarație de presă, prin intermediul rețelelor de socializare, prin care aduce noi acuzații rivalilor politici din comună, cu privire la rețeaua de apă din satele Boian și Iacobeni.

„Pentru ca noua ne pasa !
Săptămână trecuta,in calitate de cetățean dar si de ex-primar al comunei Ceanu Mare,Virgil Păcurar ,a avut întâlniri atât cu președintele Consiliului Județean Alin Tise,cat si cu directorul comercial al Companiei de Apa Someș Cluj Dan Gavrea . La aceste întâlniri s-au discutat efectuarea tuturor demersurilor necesare,pentru urgentarea recepțiilor finale si racordarea a peste 45 de gospodarii din satul Boian la rețeaua centralizată .recepții care vor avea loc începând cu data de 10.07.2019 si care vor fi terminate pana la sfarsitul lunii Iulie !
Aceste demersuri au fost făcute deoarece administrația locală PSD Ceanu Mare,se dovedește in continuare incapabila sa puna in funcțiune sistemul de alimentare cu apa din satul Boian,desi el este funcțional inca din luna Mai 2016,dar se laudă ca ei au făcut această investiție !
Tovarasii din PSD Ceanu Mare,nu au fost in stare sa aducă nici un ban pentru finanțarea acestor branșamente,toate costurile fiind suportate de cetățenii din sat !
Pai cum tovarăși va puteți lauda cu această investiție,când voi nu reușiți sa faceți nici macar recepțiile finale a acestor branșamente !
Iar ca voi sa dormiți liniștiți in posturile voastre bine plătite,va anunțăm, ca s-au făcut demersuri si pentru branșamentele din satul Iacobeni ,unde aceste lucrări vor fi urmărite si urgentate astfel încât si locuitorii din acest sat sa beneficieze cat mai repede de serviciul de alimentare cu apă !
Totodată sa discutat si posibilitatea extinderii rețelei de apa in trei localități din comuna Ceanu Mare,respectiv Strucut,Dosu Napului si Hodai-Boian !
Somn ușor PSD Ceanu Mare !
Pentru ca noua ne pasă, vom face tot ceea ce e posibil pentru finalizarea tuturor proiectelor si vom susține in continuare toate proiectele importante pentru comunitatea din comuna Ceanu Mare !
Mulțumim Consiliului Județean si Companiei de Apa Someș pentru sprijinul acordat si implicare in aceste proiecte deosebit de importante pentru comuna Ceanu Mare.” a transmis PNL Ceanu Mare.

În replică, primarul comunei, Liliana Moldovan, a declarat că liberalii se înșeală, sunt înafara legii și că problemele legate de rețeaua de apă sunt diferite față de cum le prezintă aceștia.

„Rețeaua de apă din satul Boian a avut un proiect în care nu erau prevăzute branșamentele. Compania de Apă Someș nu a dat nici doi lei găuriți pentru acest proiect, care a fost realizat exclusiv din Bugetul Local. De ce am acorda noi bani pentru branșamente, atât timp cât nici cetățenii din Ceanu Mare și Iacobeni nu au primit subvenții de la Primărie pentru branșamente? Nu putem fi pentru unii, mumă și pentru alții, ciumă.

Chiar sunt curioasă să văd lista celor 45 de cetățeni din Boian pe care fostul primar încearcă să-i favorizeze, probabil pentru a le cumpăra voturile.

Au avut timp 8 ani să facă rețele de apă și infrastructură, dar iată că nu au făcut, iar acum, când rețelele au fost finalizate, vin ei (liberalii) să ne spună cum trebuiesc  făcute lucrurile. Despre ce vorbim?

Cât îl privește pe Alin Tișe, cred că are probleme mai mari, cu drumurile județene, cu gunoaiele din județ, cu falimentul Cluj Arena, decât să-și dea cu părerea despre rețelele de apă din comunele județului.”, a declarat Liliana Moldovan.