Înainte de alegerile europarlamentare, petardele umane de la T9 și-au dat în petec, afirmând pe rețelele de socializare faptul că primarul turdean ar fi amenințat că dacă populația de pe strada Margaretelor nu votează cu PSD-ul, nu vor vedea asfaltată strada pe care locuiesc.

Povestea lor a fost preluată, la acea vreme, și de infoaries.ro, care spunea următoarele: „La mijlocul acestei săptămâni, liderii romilor din Turda au fost surprinși în fața primăriei, convocați de către autorități. Potrivit unor surse politice, motivul convocării la Primărie ar fi imobilizarea pentru alegerile de duminică. Administrația locală nu a precizat dacă convocarea romilor a avut un scop administrativ, referitor la lucrările de modernizare a infrastructurii din cartierele locuite de romi sau un scop politic.”

Iată că PSD a pierdut, la scor, alegerile europarlamentare pe Turda, însă strategia primarului privind DEZVOLTAREA LOCALĂ ÎN MOD UNITAR, nu a fost știrbită, iar T9 s-a dovedit a fi niște mincinoși și niște manipulatori.

Sincer, cei care-i mai cred pe cei de la T9/USR sunt niște naivi, dacă este să analizăm toaaaate minciunile și ruperile din context pe care T9/USR și aliații lor le-au lansat în spațiul public.

Între timp, strada Margaretelor arată ca o stradă europeană, Cristian Matei reușind în 2 ani și jumătate ceea ce Tudor Ștefănie n-a făcut în 12 ani.

Restul … e o poveste ieftină a T9/USR.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error