Faima lui Alin Tișe a devenit cunoscută și la Mihai Viteazu, iar consilierii locali nu se sfiesc să-l acuze, voalat, de diverse lucruri pe președintele Consiliului Județean Cluj.

În ultima ședință de consiliu local, organizată marți la Mihai Viteazu, consilierul local ALDE, Marian Popescu, a lansat o aluzie interesantă la adresa lui Tișe.

Astfel, în cadrul discuțiilor privind viitoarele licitații care vor avea loc la nivel județean pentru desemnarea operatorilor de salubritate care vor ridica gunoaiele din județ, Popescu a zis, cu un ton insinuant: „Tișe Păunel se pricepe la licitații”, moment în care consilierii locali au început să râdă, la fel de insinuant.

Ca să vă faceți o idee despre ce este vorba „în propoziție” luați în calcul următoarele aspecte:

-licitația pentru reabilitarea drumurilor județene a fost organizată sub mandatul lui Tișe, din cauza contestațiilor și a certurilor cu câștigătorii (firma KIAT), vreme de 4 ani nu s-a putut face nimic pe drumurile județene.

-licitația pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor a fost făcută în mandatul lui Tișe (2008) – funcționează CMID-ul? Nu funcționează …

Nu spune, doamne ferește, că Alin Tișe ar măslui licitațiile publice, dar are el un nenoroc surprinzător.