Cel mai bun urgentist clujean, Adela Golea, a primit o condamnare cu suspendare pentru abuz în serviciu, deoarece a dat un ordin intern, la UPU Cluj, astfel încât urgențele medicale să aibă întâietate în fața recoltărilor de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acest ordin a fost privit de IPJ Cluj ca un abuz în serviciu, Adela Golea fiind trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată. 

Totul a pornit după ce o asistentă a refuzat să recolteze probe biologice de la un șofer adus de polițiști, motivând că are pacienți pe UPU și că ordinul intern o obligă să se ocupe de pacienți.

O întrebare firească care se ridică pentru oricine este de ce Adela Golea a fost condamnată ca instigator, în timp ce făptuitorul, asistenta medicală în cauză, care ar fi refuzat să recolteze proba de sânge, a primit clasare pe motiv de impunitate. În acest caz, intră în acțiune articolul 18, aliniatul 2, din Codul Penal care extinde efectul cauzelor justificative şi asupra participanţilor. Cu alte cuvinte, dacă asistenta medicală a scăpat de efectul legii penale, la fel trebuia să se întâmple și cu medicul șef de la UPU”, a explicat un profesor de drept penal, conform Evz.ro.

Ba mai mult, condamnarea medicului clujean este una abuzivă, deoarece procesul a debutat în data de 18 aprilie 2018, dată la care Curtea Constituțională a României a tranșat chestiunea abuzului în serviciu și anume că fapta există doar dacă a fost încălcată o lege sau o ordonanță de guvern. Numai că, activitatea și obligativitatea recoltării de sânge de la șoferii care au consumat băuturi alcoolice este reglementată de ordinul 1512/2013 a Ministerului Sănătății – care, în conformitate cu dreptul constituțional, nu are statut de Ordonanță de Urgență, Ordonanță de Guvern sau Hotărâre de Guvern, deci în conformitate cu hotărârea CCR, nu s-a pus problema unui abuz în serviciu.

Pe de altă parte, „interesantă” este poziția adoptată de Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj.

„Apel public către ministrul Sănătății, Sorina Pintea!

Doamna ministru, luați act de prima sentință a Judecătoriei Cluj și eliberați-o imediat din funcția de Director Medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj pe Adela Golea, condamnată penal.

Imediat, înseamnă, imediat!”, a spus Ungureanu pe facebook.

Singura problemă a lui Ungureanu e faptul că decizia de ieri a fost dată de Judecătoria Cluj Napoca, și nu de Curtea de Apel Cluj, deci nu este definitivă. Ca atare, medicul urgentist clujean nu este nevoit să fie demis, în ciuda presiunilor puse de Ungureanu asupra Ministrului Sănătății.

 

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error