Avram-Gal
www.refleqtmedia.ro

În contextul în care profitul înregistrat de cele trei societăți cu capital de la Consiliul Local Câmpia Turzii s-a comprimat în 2018, față de anul anterior, președintele ALDE Câmpia Turzii și, totodată, candidatul partidului la funcția de primar, în 2020, Avram Marius Gal, a luat atitudine, trimițându-ne o declarație de presă.

„Încă din perioada în care eram viceprimar am militat pentru fuziunea societăților comerciale cu capital de stat, respectiv Domeniul Public și Compania de Salubritate.

Analizând datele financiar-contabile pe care cele două societăți, împreună cu Parc Industrial Câmpia Turzii le-au înregistrat în 2018, sunt de părere că ideea mea privind fuziunea societăților este mai practică acum decât oricând.

Să ne înțelegem: Municipiul Câmpia Turzii are trei societăți comerciale, cu trei Adunări Generale, trei Consilii de Administrație și trei departamente TESA, ceea ce înseamnă reducerea productivității, irosirea capitalului și lipsa de eficiență managerială.

Din punctul meu de vedere, prin fuziunea societăților, respectiv prin dizolvarea acestora și crearea unei noi societăți comerciale, care să preia funcțiile comasate ale acestor trei entități economice, s-ar crea premisele dotării noii societăți cu utilaje de ultimă generație, asigurarea unei salarizări profesionale și eficientizarea, din punct de vedere economic, a societății. 

În calitate de liberal, mizez pentru ideea de stat minimal, în care funcțiile să fie cât mai puține, iar productivitatea cât mai mare. Astfel, noua societate comercială ar asigura atât salubrizarea orașului, întreținerea spațiilor verzi, a mobilierelor de pe domeniul public, cât și gestionarea Parcului Industrial. Toate acestea sub o singură egidă, sub un singur manager general și cu o strategie creionată pe PRODUCTIVITATE!”, a declarat Avram Marius Gal.

La finele anului 2018, cu toate că au reușit să fie profitabile, cifrele financiare ale celor trei societăți ale Consiliului Local Câmpia Turzii au fost mai mici decât cele înregistrate în 2017.