Având în vedere ultima postare a primarului de la Câmpia Turzii, privind Parcul Industrial Tetarom V, RefleqtMedia a întreprins o investigație jurnalistică, pentru a vedea care este starea de fapt a parcului.

Am întrebat, așadar, conducerea SC Tetarom SA când vor debuta lucrările fizice la Parcul Tetarom V, mai ales având în vedere faptul că s-au depus actele pentru obținerea titlului de parc industrial.

Răspunsul furnizat de Tetarom, ne-a frapat.

„2. Care au fost demersurile efectuate de societate pentru demararea parcului industrial Tetarom V?


TETAROM SA a inceput demersurile necesare obtinerii titlului de parc industrial.

3. Aveți vreun termen până la care vor debuta lucrările fizice efective de construire a parcului industrial Tetarom V?


In cursul acestui an se va obtine titlul de parc industrial si se va intocmi proiectul tehnic. In anul 2020  se va obtine autorizatia de construire iar ulterior vor incepe lucrarile.”, se arată în răspunsurile trimise de Tetarom pe email.

În acest context, am vrut să aflăm ce părere are și Dorin Lojigan în legătură cu acest aspect.

„În cadrul unei discuții pe care am purtat-o cu Alin Tișe și cu Viorel Găvrea, de la Tetarom, directorul general Tetarom ne-a anunțat că, cel mai probabil, lucrările fizice vor debuta în toamna anului 2019. Oricum, chiar dacă se devansează termenul, Parcul Industrial Tetarom V este o investiție importantă pentru toată zona din jurul orașului nostru și consider că trebuie să continue”, a spus Lojigan.

Încă din anul 2018, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Câmpia Turzii, Alin Tișe se lăuda că proiectul Tetarom V va debuta în acel an. Iată că suntem în 2019 și se lucrează doar la foi.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare
error