Iata cum a demonstrat Calin Giurgiu ca e un manager adevarat

0
435

Anul 2018 a fost unul greu pentru companiile specializate in constructii de drumuri, in primul rand din cauza exploziei preturilor la carburanti si la materia prima.

Incepand cu luna aprilie a lui 2018, pana in luna septembrie, tarifele percepute de statiile de asfalt au crescut, in mod constant.

Cu toate acestea, spiritul managerial al directorului DPCT, Calin Giurgiu, s-a vazut, in principal in cifrele economice raportate de societate.

Astfel, Giurgiu s-a adaptat la conditiile din piata de profil, reusind sa reduca o parte din cheltuieli, concomitent cu cresterea numarului de lucrari in care nu era implicat consumul de bitum, asfalt sau alte produse similare, cu preturi in crestere.

Totodata, adaptarea tarifelor practicate de societate la momentul oportun au facut ca impactul negativ asupra cifrelor contabile sa fie atenuat din timp.

Nu putem uita de lucrarile prestate de DPCT si pentru alte entitati, inafara de actionarul unic – Municipiul Campia Turzii. In 2018 au fost executate lucrari in alte comune, dar si la agenti economici privati, crescand nivelul veniturilor.

Asa s-a ajuns la un bilant profitabil pentru societate, cu un profit net de aproximativ. 46.420 lei.

Desigur, profitul a fost sensibil mai mic fata de anul 2017, insa acest lucru era previzibil, in conditiile economice date.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare